9 definiții pentru tărcătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură.

TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (concr.) obiect tărcat. – Tărca + suf. -ătură.

tărcătu [At: LB / Pl: ~ri / E: tărca + ~(ă)tură] (Reg) 1 Combinație (nereușită) de culori. 2 (Ccr) Obiect tărcat (1) Si: (reg) pestrițătură.

TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. Combinație nereușită de culori; pestrițătură; (concretizat) obiect tărcat.

tărcătúră f., pl. ĭ (d. tarcat). Lucru tarcat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri

tărcătúră s. f., g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRCĂTÚRĂ s. v. bălțătură.

TĂRCĂTU s. bălțătură, împestrițătură, pestrițătură.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tărcătúră, tărcătúri, s.f. (reg.) 1. combinație nereușită de culori; împestrițătură. 2. obiect tărcat.

Intrare: tărcătură
tărcătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărcătu
  • tărcătura
plural
  • tărcături
  • tărcăturile
genitiv-dativ singular
  • tărcături
  • tărcăturii
plural
  • tărcături
  • tărcăturilor
vocativ singular
plural

tărcătură

etimologie:

  • Tărca + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09