2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tărăbuțe f. pl. catrafuse: umblă cu tărăbuțele de colo până colo ISP. [Lit. lucruri de tarabă].

tărăbúțe f. pl. (dim. d. tarabă, adică „marfă de pe tarabă”). Munt. ș. a. Catrafuse. – Și tărtăbuțe (Bz.) și teleúțe (Olt.) și tiliuțe (Ml. rev. I. Crg. 7, 265).

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafase, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță.

tărăbuță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~boanță, ~ăgu~ / Pl: ~țe / E: tarabă + -uță] (Reg) 1 (Lpl) Bagaj (1). 2 (Îe) A-și lua ~țele A-și lua catrafusele. 3 (Îae) A pleca pe furiș. 4 (Reg) Cărucior cu două sau cu patra roți Si: (reg) cotigă. 5 (Îe) Nici în car, nici în căruță, nici în ~ăgu~ (sau în ~) Se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip.

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafuse, calabalâc. – Tarabă + suf. -uță.

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (De obicei la pl.) Bagaj, catrafuse, calabalîc. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele! CARAGIALE, O. VII 159.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărăbúță (reg.) s. f., g.-d. art. tărăbúței; pl. tărăbúțe

tărăbúță s. f., pl. tărăbúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂRĂBÚȚĂ s. v. cotigă, teleagă.

tărăbuță s. v. COTIGĂ. TELEAGĂ.

Intrare: tărăbuțe
tărăbuțe substantiv feminin
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțele
genitiv-dativ singular
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțelor
vocativ singular
plural
Intrare: tărăbuță
tărăbuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărăbuță
  • tărăbuța
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțele
genitiv-dativ singular
  • tărăbuțe
  • tărăbuței
plural
  • tărăbuțe
  • tărăbuțelor
vocativ singular
plural

tărăbuță

etimologie:

  • Tarabă + sufix -uță.
    surse: DEX '98 DEX '09