12 definiții pentru tăgadă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. Fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv).

tăga sf [At: DOSOFTEI, PS. 223/2 / Pl: ~de / E: pvb tăgădui] 1 Contestare a existenței, a necesității, a obligativității (unui lucru, unui fenomen, unei afirmații etc.) Si: dezmințire, negare, tăgăduială (1), tăgăduire, (îrg) tăgădaș, tăgădat, (înv) tagă (1), făgăduință, (reg) tarpel2. 2 (Pex) Îndoială. 3 (îlav) Fără (de) ~ În mod sigur Si: incontestabil, neîndoios. 4 (Reg; îlav) Pe (sau cu) ~ Pe ascuns.

TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv).

TĂGÁDĂ, tăgade, s. f. Negare, contestare; tăgăduială, tăgăduire. Învățătorul, crezînd că e cazul să-și facă un merit din îngrijirea dată Eleonorei, îngînă o tăgadă: nu, nu era chiar așa de bolnavă. DUMITRIU, N. 124. Ridica nori de praf, și totdeauna, dar totdeauna ajungea întîi cu lungimea gîtului, just, dar just ca să nu mai încapă vorbă ori tăgadă. CARAGIALE, S. 42.

TĂGÁDĂ ~e f. v. A TĂGĂDUI.Fără ~ a) în mod operativ; fără a aștepta mult; b) în mod sigur; neîndoielnic. /v. a tăgădui

TĂGADĂ s.f. (Mold.) Negare, contestare. Și greșealele-mi știi de grămadă, Că de tine nu-mi iaste tăgadă. DOSOFTEI, PS. Din care lucru din tăgadă mărturisire adevărului, de cînd zicem. CANTEMIR, IST. Etimologie: tăgădui. Cf. t a g ă, t ă g ă d a ș.

tăgadă f. negațiune. [Tras din tăgăduì].

tăgádă f., pl. e, ca făgadă (d. tăgăduesc). Tăgăduire, negațiune. Tăgadă de dreptate, refuz de a primi la judecată (un judecător unuĭ reclamant).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde

tăgádă s. f., g.-d. art. tăgádei; pl. tăgáde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂGA s. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

Intrare: tăgadă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăga
  • tăgada
plural
  • tăgade
  • tăgadele
genitiv-dativ singular
  • tăgade
  • tăgadei
plural
  • tăgade
  • tăgadelor
vocativ singular
plural

tăgadă

etimologie: