13 definiții pentru tăciune, Tăciune   declinări

TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis.

TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.

TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. Lemnele din sobă, ajunse tăciuni, se prăbușeau din cînd în cînd cu un zgomot ușor. DUMITRIU, N. 132. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Lăsam tăciunii să se stingă. VLAHUȚĂ, O. A. 384. Vuia în sobă tăciunele aprins. CREANGĂ, A. 34. ◊ Fig. Ci tot mai ard în sufletu-mi tăciuni. BENIUC, V. 92. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi sărac lipit pămîntului. Nu-i ard tăciunii în vatră, se spune despre un om sărac, căruia nimic nu i se împlinește după voie, care nu izbutește să realizeze nimic. 2. Boală a grîului, a orzului, a porumbului etc., provocată de o ciupercă parazită. Una din boalele popușoiului... este tăciunele, care crește... pe spic sau pe știulete. PAMFILE, A. R. 90. Grîne mîndre au pierit, Tăciune s-a plămădit. HODOȘ, P. P. 132.

tăciúne s. m., pl. tăciúni

tăciúne s. m., pl. tăciúni

TĂCIÚNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 2. (FITOP.) cărbune. (Plantă atacată de ~.)

TĂCIÚNE s. v. mălură.

tăciúne (-ni), s. m.1. Lemn ars pe jumătate. – 2. Mălură (Ustilago carbo). – Mr. tăciune, tucine, megl. tăciuni. Lat. tĭtĭōnem (Pușcariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizó, fr. tison, sp. tizón, port. tição. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizón și fr. charbon, it. carbone. Numele de tăciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent și nici corect. – Der. tăciuna, vb. refl. (a crește tăciunele); tăciunos, adj. (cu tăciune; ars, carbonizat).

TĂCIÚNE ~i m. 1) Rămășiță provenită din arderea incompletă a unui corp. 2) Cărbune care arde mocnit. ◊ Negru ca ~ele foarte negru. 3) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariția unei pulberi negre, provocată de o ciupercă parazită; cărbune. [Sil. -ciu-] /<lat. titio, ~onis

tăciune m. 1. rămășița unui lemn ars: tăciune aprins, tăciune stins; 2. mălură, boală ce preface grânele într’un praf negru. [Lat. TITIONEM].

tăcĭúne m1. (lat. *tĭtio, cl. titio, -ónis, id.; it. tizzone, neap. tessone, pv. tizo, fr. tison, sp. tizon, pg. tiçăo). Lemnu ars care nu s´a prefăcut încă în cărbune. Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns. Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și cărbune, după fr. charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și tecĭune. V. mălură.

1. În original: f., evident greșit. - LauraGellner

ariciu m. 1. mic mamifer acoperit cu țepușe lungi și tari; 2. joc copilăresc și horă țărănească (imitând mișcările ariciului); 3. boală de piele la om și boală de picioare la cai și la vite (prin analogie cu trupul țepos al ariciului); 4. o boală de plante numită și tăciune. [Lat. ERICIUS].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

TĂCIÚNE, mold., 1591 (Glos), < subst.