opțiuni
  • info

2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

tăbăcitor, ~oare [At: ARDELEANU, D. 242 / Pl: ~i, ~oare / E: tăbăci1 + -tor] 1 a (D. substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci1 (1) Si: argăsitor. 2 sn Butoi în care se ține argăseala.

TĂBĂCITÓR1, tăbăcitoare, s. n. Butoi în care se ține argăseala. În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242.

TĂBĂCITÓR2, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor.

TĂBĂCITÓR2 ~oáre n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. ~tor

TĂBĂCITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) (despre substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór1 adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór s. n., pl. tăbăcitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBĂCITÓR adj. argăsitor. (Substanțe ~oare.)

TĂBĂCITOR adj. argăsitor. (Substanțe ~.)

Intrare: tăbăcitor (adj.)
tăbăcitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorul
  • tăbăcitoru‑
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarea
plural
  • tăbăcitori
  • tăbăcitorii
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorului
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarei
plural
  • tăbăcitori
  • tăbăcitorilor
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: tăbăcitor (s.n.)
tăbăcitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorul
  • tăbăcitoru‑
plural
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorului
plural
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbăcitor (adj.)

  • 1. Care are proprietatea de a tăbăci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: argăsitor, -oare

etimologie:

  • Tăbăci + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98

tăbăcitor (s.n.)

  • 1. Butoi în care se ține argăseala.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Tăbăci + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98