opțiuni
  • info

2 intrări

14 definiții

din care

Explicative DEX

TĂBĂCITOR, -OARE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

TĂBĂCITOR, -OARE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

tăbăcitor, ~oare [At: ARDELEANU, D. 242 / Pl: ~i, ~oare / E: tăbăci1 + -tor] 1 a (D. substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci1 (1) Si: argăsitor. 2 sn Butoi în care se ține argăseala.

TĂBĂCITOR2, -OARE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor.

TĂBĂCITOR1, tăbăcitoare, s. n. Butoi în care se ține argăseala. În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242.

TĂBĂCITOR1 ~oare (~ori, ~oare) (despre substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. ~tor

TĂBĂCITOR2 ~oare n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. ~tor

Ortografice DOOM

tăbăcitor2 s. n., pl. tăbăcitoare

tăbăcitor1 adj. m., pl. tăbăcitori; f. sg. și pl. tăbăcitoare

tăbăcitor1 adj. m., pl. tăbăcitori; f. sg. și pl. tăbăcitoare

tăbăcitor2 s. n., pl. tăbăcitoare

tăbăcitor adj. m., pl. tăbăcitori; f. sg. și pl. tăbăcitoare

tăbăcitor s. n., pl. tăbăcitoare

Sinonime

TĂBĂCITOR adj. argăsitor. (Substanțe ~oare.)

TĂBĂCITOR adj. argăsitor. (Substanțe ~.)

Intrare: tăbăcitor (adj.)
tăbăcitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorul
  • tăbăcitoru‑
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarea
plural
  • tăbăcitori
  • tăbăcitorii
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorului
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarei
plural
  • tăbăcitori
  • tăbăcitorilor
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: tăbăcitor (s.n.)
tăbăcitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorul
  • tăbăcitoru‑
plural
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • tăbăcitor
  • tăbăcitorului
plural
  • tăbăcitoare
  • tăbăcitoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăbăcitor, tăbăcitoareadjectiv

  • 1. Care are proprietatea de a tăbăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: argăsitor
etimologie:
  • Tăbăci + -tor. DEX '09 DEX '98

tăbăcitor, tăbăcitoaresubstantiv neutru

  • 1. Butoi în care se ține argăseala. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242. DLRLC
etimologie:
  • Tăbăci + -tor. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.