11 definiții pentru tânguitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

tânguitor, ~oare a [At: COȘBUC, P. I, 194 / P: ~gu~i~ / Pl: ~i, ~oare / E: tângui + -tor] 1 (D. persoane) Care se tânguie (1) Si: tânguios (1). 2 (Rar; d. față) Care exprimă tristețe, jale, suferință Si: (rar) tânguios (2). 3 (Fig; d. sunete, glasuri) Care este plin de durere Si: jalnic, plângător, tânguios (3), trist (3), (frî) plentiv. 4 (Rar) Care provoacă tristețe Si: (rar) tânguios (4).

TÂNGUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) rar (despre persoane) Care se tânguiește mereu; care are obișnuința de a se tângui. 2) (despre sunete, voci, melodii) Care este de jale; jalnic; plângător. /a tângui + suf. ~tor

TÂNGUITÓR1 adv. 1) În mod jalnic. 2) Cu tânguieli. /a tângui + suf. ~tor

tânguitor a. 1. care se tânguiește; 2. trist: cântări tânguitoare EM.

TÎNGUITÓR, -OÁRE, tînguitori, -oare, adj. (Mai ales despre sunete, glasuri, melodii) Care se tînguiește, care este plin de durere; jalnic, plîngător, tînguios. Lămurea și tîlmăcea vestea cea proaspătă c-un glas tînguitor și răgușit. SADOVEANU, O. VII 79. Îl iscodi deodată cu glasul lui tînguitor. REBREANU, R. I 138. Clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Cîntări tînguitoare prin zidurile reci Cerși-vor pentru mine repaosul de veci. EMINESCU, O. I 127. ◊ (Adverbial) Se dădu îndărăt și exclamă tînguitor: Nu rîd, nea Vasile, zău dacă rîd de dumneata. DUMITRIU, N. 231.

tînguitór, -oáre adj. Tînguĭos: glas tînguitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tânguitór adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂNGUITÓR adj. 1. v. sfâșietor. 2. jalnic, plângăreț, plângător, scâncit, trist, (rar) scâncitor. (Cu glas ~.) 3. tânguios, trist. (O doină ~oare.)

TÎNGUITOR adj. 1. jalnic, sfîșietor, tînguios, (pop.) jelitor, jeluitor, (înv.) lăcrămos. (Plînsete ~.) 2. jalnic, plîngăreț, plîngător, scîncit, trist, (rar) scîncitor. (Cu glas ~.) 3. tînguios, trist. (O doină ~.)

Intrare: tânguitor
tânguitor adjectiv
  • silabație: tân-gu-i-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânguitor
  • tânguitorul
  • tânguitoru‑
  • tânguitoare
  • tânguitoarea
plural
  • tânguitori
  • tânguitorii
  • tânguitoare
  • tânguitoarele
genitiv-dativ singular
  • tânguitor
  • tânguitorului
  • tânguitoare
  • tânguitoarei
plural
  • tânguitori
  • tânguitorilor
  • tânguitoare
  • tânguitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tânguitor

  • 1. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: jalnic plângător tânguios 5 exemple
    exemple
    • Lămurea și tîlmăcea vestea cea proaspătă c-un glas tînguitor și răgușit. SADOVEANU, O. VII 79.
      surse: DLRLC
    • Îl iscodi deodată cu glasul lui tînguitor. REBREANU, R. I 138.
      surse: DLRLC
    • Clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153.
      surse: DLRLC
    • Cîntări tînguitoare prin zidurile reci Cerși-vor pentru mine repaosul de veci. EMINESCU, O. I 127.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Se dădu îndărăt și exclamă tînguitor: Nu rîd, nea Vasile, zău dacă rîd de dumneata. DUMITRIU, N. 231.
      surse: DLRLC
    • 1.1. trist
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Tângui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09