tâlhărește av [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 25^r/22 / V: (înv) tăl~ / E: tâlhar + -ește] 1 În felul tâlharilor (1) Si: hoțește, (reg) tâlhăriș (1). 2 Pe furiș Si: (reg) tâlhăriș (2). 3 (Înv; îe) A frige un miel ~ A frige mielul întreg, în pielea lui.

TÂLHĂRÉȘTE adv. În felul tâlharilor; cum obișnuiesc tâlharii; ca tâlharii. /<tâlhar + suf. ~ește

tâlhări [At: CORESI, EV. 72 / V: (îrg) tăl~ / Pzi: ~resc / E: tâlhar] 1 vi A duce viață de tâlhar (1), furând, jefuind, prădând Si: (înv) a tâlhui (1). 2 vr (Reg) A se face haiduc Si: a se haiduci.

TÎLHĂRÉȘTE adv. În felul tîlharilor, hoțește. Și mi l-a furat hoțește. Mi l-a luat tîlhărește. TEODORESCU, P. P. 572. Tăiatu-m-ai tîlhărește, Fugitu-mi-ai mișelește. ALECSANDRI, P. P. 74.

TÎLHĂRÍ, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tilhărea. ISPIRESCU, L. 144.

A TÂLHĂRÍ ~ésc intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar

tâlhărì v. a jefui și ucide.

2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.

tîlhăréște adv. Ca tîlhariĭ. – Mold. tălh-.

tâlhăréște adv.

tâlhăréște adv.

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tâlhărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhăreáscă

TÂLHĂRÉȘTE adv. v. hoțește, pungășește.

TÂLHĂRÉȘTE adv. banditește. (L-a atacat ~.)

TÂLHĂRÍ vb. v. jefui, prăda.

tîlhărește adv. v. HOȚEȘTE. PUNGĂȘEȘTE.

TÎLHĂREȘTE adv. banditește. (L-a atacat ~.)