tâlc sn [At: (a. 1564) BV I, 518/7 / Pl: ~uri / E: slv тлъкъ] 1 (Pop) Interpretare. 2 (Pop) Explicație (1). 3 (Pop) Înțeles. 4 (Pop; îlav) Cu ~ Cu subînțeles. 5 (Pop; îal) Cu rost. 6 (Pop) Povestire alegorică Si: fabulă, pildă. 7 (Pop; îe) A vorbi (sau a răspunde) în ~uri A vorbi (sau a răspunde) figurat, alegoric. 8 (Reg; îe) A fi om cu ~uri Se spune despre o persoană șireată, rafinată, care vorbește cu subînțelesuri. 9 (Reg; îe) A se pune la ~ A pălăvrăgi.

TÂLC ~uri n. 1) Înțeles profund, ascuns; noimă; subînțeles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învățătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ◊ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku

tâlc n. 1. explicarea înțelesului mai profund al unui text, în special al sfintei Scripturi: Evanghelie cu tâlc; 2. pildă: vorbește numai în tâlcuri CR.; om cu tâlcuri, rafinat, șiret. [Slav. TLŬKŬ, interpretare].

TÎLC, tîlcuri, s. n. 1. Înțeles, sens, rost, semnificație. Trebuie să căutăm tîlcul lucrurilor și al faptelor. CAMIL PETRESCU, O. I 342. Se mai aflase iarăși de cătră acei care stăruiesc și socotesc ca să afle toate, că și porecla postelnicului Ștefan avea un tîlc. SADOVEANU, F. J. 517. Bătrîna își încreți pielița frunții osoase, încercînd să prindă tîlcul cuvintelor. C. PETRESCU, A. 397. ◊ Loc. adv. Cu tîlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. Mă gîndesc uneori, tovarășe profesor, că Floarea fu jertfă și visul cu tîlc. SADOVEANU, A. L. 150. Călugării care trecură pe lîngă el îl priviră... zîmbind cu tîlc. STĂNOIU, C. I. 146. ♦ Interpretare, explicație. Pînă noaptea tîrziu bătrînii au stat de vorbă dînd fel de fel de tîlcuri scrisorii. BASSARABESCU, S. N. 133. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. Și se iau ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. ◊ Expr. A vorbi în tîlcuri = a vorbi în pilde, figurat, alegoric. Dascălul Simeon Fosa din Țuțuieni, numai pentru că vorbește mai în tîlcuri decît alții... cere trei husăși pe lună. CREANGĂ, A. 16. Vorbești numai în tîlcuri, să nu te mai priceapă nimeni. ȘEZ. I 100.

tîlc n., pl. urĭ (vsl. tlŭkŭ, interpretare). Vechĭ. Rar azĭ. Interpretare, explicarea înțelesuluĭ. Pildă, vorbă figurată: a vorbi în tîlcurĭ. Pop. Vorbă, taĭfas, taĭnă: babele s’aŭ pus la tîlc. Om cu tîlcurĭ, om adînc, greŭ de priceput dintr’o dată.

tâlc (pop.) s. n., pl. tâlcuri

tâlc (pop.) s. n., pl. tâlcuri

tâlc s. n., pl. tâlcuri

TÂLC s. v. accepție, comentariu, conținut, fabulă, interpretare, însemnare, înțeles, semnificație, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.

TÂLC s. 1. v. semnificație. 2. v. mesaj. 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.)

TÎLC s. 1. înțeles, rațiune, rost, semnificație, sens, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Munt. și Mold.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 2. înțeles, mesaj, semnificație, sens, (înv.) socoteală. (~ adînc al unei poezii.) 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ noi.)

tîlc s. v. ACCEPȚIE. COMENTARIU. CONȚINUT. FABULĂ. INTERPRETARE. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. SEMNIFICAȚIE. SENS. TĂLMĂCIRE. TÎLCUIRE. VALOARE.

tîlc (-curi), s. n. – 1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget).