13 definiții pentru tâlc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tâlc sn [At: (a. 1564) BV I, 518/7 / Pl: ~uri / E: slv тлъкъ] 1 (Pop) Interpretare. 2 (Pop) Explicație (1). 3 (Pop) Înțeles. 4 (Pop; îlav) Cu ~ Cu subînțeles. 5 (Pop; îal) Cu rost. 6 (Pop) Povestire alegorică Si: fabulă, pildă. 7 (Pop; îe) A vorbi (sau a răspunde) în ~uri A vorbi (sau a răspunde) figurat, alegoric. 8 (Reg; îe) A fl om cu ~uri Se spune despre o persoană șireată, rafinată, care vorbește cu subÎnțelesuri. 9 (Reg; îe) A se pune la ~ A pălăvrăgi.

TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles2, sens, rost, semnificație. ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ.

TÂLC ~uri n. 1) Înțeles profund, ascuns; noimă; subînțeles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fără ~ fără noimă; fără rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Învățătură exprimată alegoric; poveste moralizatoare; parabolă. ◊ A vorbi în ~uri a vorbi figurat; a vorbi în pilde. /<sl. tluku

tâlc n. 1. explicarea înțelesului mai profund al unui text, în special al sfintei Scripturi: Evanghelie cu tâlc; 2. pildă: vorbește numai în tâlcuri CR.; om cu tâlcuri, rafinat, șiret. [Slav. TLŬKŬ, interpretare].

TÎLC, tîlcuri, s. n. 1. Înțeles, sens, rost, semnificație. Trebuie să căutăm tîlcul lucrurilor și al faptelor. CAMIL PETRESCU, O. I 342. Se mai aflase iarăși de cătră acei care stăruiesc și socotesc ca să afle toate, că și porecla postelnicului Ștefan avea un tîlc. SADOVEANU, F. J. 517. Bătrîna își încreți pielița frunții osoase, încercînd să prindă tîlcul cuvintelor. C. PETRESCU, A. 397. ◊ Loc. adv. Cu tîlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. Mă gîndesc uneori, tovarășe profesor, că Floarea fu jertfă și visul cu tîlc. SADOVEANU, A. L. 150. Călugării care trecură pe lîngă el îl priviră... zîmbind cu tîlc. STĂNOIU, C. I. 146. ♦ Interpretare, explicație. Pînă noaptea tîrziu bătrînii au stat de vorbă dînd fel de fel de tîlcuri scrisorii. BASSARABESCU, S. N. 133. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. Și se iau ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. ◊ Expr. A vorbi în tîlcuri = a vorbi în pilde, figurat, alegoric. Dascălul Simeon Fosa din Țuțuieni, numai pentru că vorbește mai în tîlcuri decît alții... cere trei husăși pe lună. CREANGĂ, A. 16. Vorbești numai în tîlcuri, să nu te mai priceapă nimeni. ȘEZ. I 100.

tîlc n., pl. urĭ (vsl. tlŭkŭ, interpretare). Vechĭ. Rar azĭ. Interpretare, explicarea înțelesuluĭ. Pildă, vorbă figurată: a vorbi în tîlcurĭ. Pop. Vorbă, taĭfas, taĭnă: babele s’aŭ pus la tîlc. Om cu tîlcurĭ, om adînc, greŭ de priceput dintr’o dată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂLC s. v. accepție, comentariu, conținut, fabulă, interpretare, însemnare, înțeles, semnificație, sens, tălmăcire, tâlcuire, valoare.

TÂLC s. 1. v. semnificație. 2. v. mesaj. 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~uri noi.)

tîlc s. v. ACCEPȚIE. COMENTARIU. CONȚINUT. FABULĂ. INTERPRETARE. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. SEMNIFICAȚIE. SENS. TĂLMĂCIRE. TÎLCUIRE. VALOARE.

TÎLC s. 1. înțeles, rațiune, rost, semnificație, sens, (înv. și pop.) meșteșug, (pop.) noimă, (Munt. și Mold.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmație?) 2. înțeles, mesaj, semnificație, sens, (înv.) socoteală. (~ adînc al unei poezii.) 3. semnificație, sens, (fig.) preț. (Iscat-am frumuseți și ~ noi.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tîlc (-curi), s. n.1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget).

Intrare: tâlc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlc
  • tâlcul
  • tâlcu‑
plural
  • tâlcuri
  • tâlcurile
genitiv-dativ singular
  • tâlc
  • tâlcului
plural
  • tâlcuri
  • tâlcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)