taftur sm [At: (a. 1790) ap. ȘIO II₁, 344 / V: (reg) tăfturi, tâfturi ssp, tast~, toftar, tuf~ s / A și: (reg) taf~ / Pl: ~i, (reg) ~e, ~uri sn / E: ns cf tc tapkur] 1 (Îrg) Chingă cu care se strânge șaua sau pătura pe cal Si: (reg) troc². 2 (îvr) Cureaua cu care se leagă scările la șa. 3 (Reg) Partea de pe piept a hamului¹ (1). 4 (îrg) Brâu (1). 5 (Reg; îf tâfturi) Petice din care se țes covoare țărănești.

TAFTUR, tafturi, s. m. Chingă cu care se strînge șaua sau pătura pe cal sau cu care se leagă scările la șa. Deschingai tafturii Pisicuții și-i luai povara din spate. HOGAȘ, M. N. 58. Ș-atunci bine că-i venea Numa-n tafturi se umfla Și departe-l azvîrlea. TEODORESCU, P. P. 523.

TAFTUR ~e n. Chingă care se trece pe sub pântecele calului pentru a strânge șaua sau pentru a lega scările. /<turc. tapkur

taft(ur) m. curea sub pântecele calului: calul numa ’n tafturi se umfla și departe îl asvârlia POP. [Turc, TAPKUR].

taftúr n., pl. e (turc. tapkur, troc). Troc, chinga de deasupra, chingă în general: numa’n taftur se unfla (calu) și departe-l arunca; șapte chĭugĭ că mi-l chinga (închinga), șapte chingĭ, șapte tafture (P. P.); doŭă chimire, treĭ tafture (Doc.).

tastur s vz taftur

tăfturi ssp vz taftur corectat(ă)

tâfturi ssp vz taftur

toftar s vz taftur

tuftur s vz taftur

taftur s. m., pl. tafturi

taftur s. m., pl. tafturi

taftur s. m., pl. tafturi

taftur (-ri), s. m. – Chingă la cai. Tc. tapkur (Șeineanu, II, 343; Lokotsch 2021); după Pascu, Arch. Rom., VII, 560, din pol. taftái.

TAFTUR s. troc. (Cu ~ul se strânge șaua pe cal.)

TAFTUR s. v. brâu, cingătoare.

taftur s. v. BRÎU. CINGĂTOARE.

TAFTUR s. troc. (Cu ~ se strînge șaua pe cal.)