SUPERSTIȚIE, superstiții, s. f. Credință primitivă (bazată pe rămășițe ale animismului și magiei) în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice etc.; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

superstiție sf [At: ȘINCAI, HR. III, 39/30 / V: (înv) ~iune, ~rșt~ / E: lat superstitio, fr superstition] 1 Credința în spirite, în miracole, în farmece și în vrăji, în numere fatidice și în semne prevestitoare etc. și convingerea că ele pot influența viitorul unei persoane, al societății etc. Si: (rar) eres (1). 3 (Pex) Practică bazată pe superstiție (1).

SUPERSTIȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei; p. ext. practică superstițioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

SUPERSTIȚIE, superstiții, s. f. Prejudecată care decurge din credința că tot ce se întîmplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit căreia anumite întîmplări curente neînsemnate sînt socotite ca putînd influența sau determina evenimente (de obicei rele) în viața oamenilor. Smaranda apare ca o femeie sfătoasă, chiar guralivă, plină de superstiții patriarhale, care pînă și celorlalți li se păreau «năzdrăvănii». CĂLINESCU, I. C. 26. Pe urmă superstiția mă descompune cu desăvîrșire. Arunc pachetul cu scrisori... Mi se pare că ar putea să fie legătură între acele scrisori furate și insezisabilul joc al întîmplării, care aduce un obuz la o jumătate de metru la stînga sau la dreapta. CAMIL PETRESCU, U. N. 366. ◊ (Glumeț) Cine ți-a spus dumitale că pentru a fi fericit, e interzis să fii sensibil? Asta e o superstiție născocită de un prost. SEBASTIAN, T. 79.

SUPERSTIȚIE s.f. Prejudecată determinată de credința că toate cele care se întîmplă în natură și în societate sunt manifestarea unor forțe supranaturale sau că anumite întîmplări sunt prevestiri ale viitorului; (p. ext.) practică superstițioasă. [Gen. -iei. / cf. fr. superstition, lat. superstitio].

SUPERSTIȚIE s. f. credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio)

SUPERSTIȚIE ~i f. 1) Credință primitivă în forțe supranaturale. 2) la pl. Ansamblu de astfel de credințe. 3) Comportament bazat pe credința în forțe supranaturale. 4) Credință în semne prevestitoare. [G.-D. superstiției; Sil. -per-sti-ți-e] /<lat. superstitio, ~onis. fr. superstition

superstițiune sf vz superstiție

superștiție sf vz superstiție

superstiți(un)e f. 1. credință falsă într’ale religiunii: superstițiunea naște din ignoranță; 2. practică superstițioasă, eres: superstițiuni populare (ex. a ieși înainte cu sec e semn rău); 3. fig. orice exces de exactitate.

*superstițiúne f. (lat. superstitio, -ónis). Credință religioasă falsă, rezultată din ignoranță (De ex., dacă-țĭ tai unghiile, să le puĭ în sîn, că pe lumea cea-laltă ți le va cere Dumnezeŭ!!!). Obiceĭ superstițios, eres: superstițiunile poporuluĭ. Fig. Iubire excesivă: a avea superstițiunea trecutuluĭ. – Și -íție.

superstiție (desp. -ți-e) s. f., art. superstiția (desp. -ți-a), g.-d. art. superstiției; pl. superstiții, art. superstițiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

superstiție (-ți-e) s. f., art. superstiția (-ți-a), g.-d. art. superstiției; pl. superstiții, art. superstițiile (-ți-i-)

superstiție s. f. (sil. -ți-e), art. superstiția (sil. -ți-a), g.-d. art. superstiției; pl. superstiții, art. superstițiile (sil. -ți-i-)

superstiție

SUPERSTIȚIE s. (livr.) eres. (A crede în ~ii.)

SUPERSTIȚIE s. (livr.) eres. (A crede în ~ii.)