SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

superlativ, ~ă [At: VĂCĂRESCU, GR. 27/3 / Pl: ~i, ~e / E: fr superlatif] 1-2 sn, a (Grm; șîs grad ~) Grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt (absolut) sau la gradul cel mai înalt (relativ de superioritate) ori cel mai scăzut cu însușirile de aceeași natură ale altor obiecte Si: (îvr) grad covârșitor (4). 3-4 sn, a (Pex; ccr) Cuvânt, calificativ sau formulare (orală sau scrisă) care exprimă gradul foarte (sau cel mai) înalt al unei calități. 5-6 sn, a (Pex) (Formulare extrem de) laudativă. 7-8 (Îljv) La ~ (Care este) în cel mai înalt grad. 9 a (Fam) Suprem (7). 10 a (D. calificative sau d. formulări orale sau scrise) Care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități, definite absolut sau raportate la o altă calitate sau ansamblu de calități.

SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ (și substantivat, n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

SUPERLATIV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. Termeni superlativi. ◊ Gradul superlativ (și substantivat, n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea unui obiect este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt în comparație cu altele. Superlativ relativ. Superlativ absolut.

SUPERLATIV, -Ă adj. Care arată, exprimă o calitate aflată în cel mai înalt grad. ♦ Grad superlativ (și s.n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că o însușire este în gradul cel mai înalt sau la un grad foarte înalt în comparație cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].

SUPERLATIV, -Ă adj. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (și s. n.) = grad de comparație al adjectivului și al adverbului prin care se arată că o însușire există în cea mai înaltă măsură. (< fr. superlatif, lat. superlativus)

SUPERLATIV¹ ~e n. Calificativ exagerat, hiperbolic. /<fr. superlatif, lat. superlativus

SUPERLATIV² ~ă (~i, ~e) (despre aprecieri sau calificative) Care este deosebit de favorabil. ◊ (Grad) ~ categorie gramaticală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. /<fr. superlatif, lat. superlativus

superlativ a. și n. Gram. Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt.

*superlatív, -ă adj. (lat. super-lativus. V. re-lativ). Gram. Care exprimă o calitate În cel maĭ înalt grad: terminațiune superlativă. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad de comparațiune: cel maĭ bun (superlativu relativ), foarte bun (superlativu absolut). La superlativ, exprimat în gradu superlativ: a pune un adjectiv la superlativ. Cuvînt pus în gradu superlativ: prim, minim îs superlative latine. Adv. Fam. Extrem, foarte.

superlativ² s. n., pl. superlative

superlativ¹ adj. m., pl. superlativi; f. superlativă, pl. superlative

superlativ¹ adj. m., pl. superlativi; f. superlativă, pl. superlative

superlativ² s. n., pl. superlative

superlativ adj. m., pl. superlativi; f. sg. superlativă, pl. superlative

superlativ (lingv.) s. n., pl. superlative

SUPERLATIV s. n. (cf. fr. superlatif, lat. superlativus < super „deasupra” + latus „dus”, „ridicat”): grad de comparație al adjectivului și al adverbului, prin care se arată că o însușire sau o caracteristică cu raportare explicită la obiect și acțiuni, există fie în cea mai înaltă măsură, fie în foarte mare măsură, fie în foarte scăzută măsură, fără a mai fi nevoie de raportare explicită la alte obiecte sau acțiuni. ◊ ~ relativ: aspect al gradului s. prin care însușirea sau caracteristica obiectelor sau a acțiunilor ce se compară se află fie în cea mai înaltă măsură – s. relativ de superioritate, fie în cea mai scăzută măsură – s. relativ de inferioritate. Se formează din adjectiv sau adverb, la care se adaugă proclitic articolele demonstrative și adverbele de mod mai și puțin: omul cel mai priceput, valea cea mai adâncă, a lucrat cel mai bine; omul cel mai puțin priceput, valea cea mai puțin adâncă, a lucrat cel mai puțin bine. ◊ ~ absolut: aspect al gradului s. prin care însușirea sau caracteristica obiectelor sau a acțiunilor se află fie în foarte mare măsură – s. absolut de superioritate, fie în foarte scăzută măsură – s. absolut de inferioritate, fără a mai fi nevoie de raportare explicită la alte obiecte sau acțiuni, ca de exemplu (om) foarte priceput, (vale) foarte adâncă, (a lucrat) foarte bine; (om) foarte puțin priceput, (vale) foarte puțin adâncă, (a lucrat) foarte puțin bine.

superlativ stilistic, figură de stil care constă în exprimarea superlativului pe calea substituirii construcției proprii – consacrate gramatical – fie printr-un inedit lexical, fie, mai ales, prin construcții străine ca structură de suprafață, dar apte ca structură de adâncime să exprime ideea de superlativ (I): 1. prin ineditul lexical: „Copilul numai ochi.” (I. L. Caragiale) „Mă rog, foc de ger, era, ce să vă spun mai mult.” (I. Creangă); 2. printr-o construcție străină, ca structură de suprafață, a exprimării gramaticale a superlativului: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere.” (Eminescu)

SUPERLATIVE. Subst. Gradul superlativ, superlativ. Adj. Excepțional, excelent, eminent, ieșit din comun, extraordinar, extra, superior, extrem, deosebit, neîntrecut, remarcabil, formidabil; uimitor, uluitor; minunat, admirabil, încîntător, impresionant, fascinant, fascinator (rar); măreț, grandios, colosal, superb; grozav, teribil; neobișnuit, nemaipomenit, nemaivăzut, neauzit; unic, inimitabil, fără precedent, fără pereche; neasemuit, fără seamăn, neasemănat; (de) necrezut, incredibil; (de) neînchipuit, inimaginabil, neimaginabil. Arhi- (arhicunoscut; arhiplin etc.). Prea- (preacinstit; preafrumos; preaînălțat; preaînțelept etc.). Super- (superfin etc.). Ultra- (ultramodern; ultraprogresist; ultrarapid; ultrareacționar; ultrasensibil etc.). Adv. La superlativ, în cel mai înalt grad. Foarte, extrem, peste măsură; maximum. V. admirație, calitate, desăvîrșire, exagerare, frumusețe, grandoare.