SUPĂ, (2) supe, s. f. 1. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. 2. Fel, porție de supă (1). – Din fr. soupe.

supă sf [At: MÂNCĂRILE, 106/4 / V: (reg) zupă / Pl: supe / E: ngr , fr soupe, ger Suppe] Fel de mâncare lichid, preparat din carne de vită sau de pasăre, cu legume sau numai din legume și, unori, cu adaos de paste făinoase sau găluște împreună cu lichidul în care au fiert acestea Si: (pop) zeamă, (reg) sorbitură Vz ciorbă (1).

SUPĂ, supe, s. f. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. – Din fr. soupe.

SUPĂ, supe, s. f. Fiertură de carne sau de legume (sau de carne cu legume), uneori cu adaos de făinoase. V. ciorbă, zeamă. Ni s-a servit întîi supa. SAHIA, N. 56. Supa cu fidea... de origine spaniolă. NEGRUZZI, S.I 264. – Variantă: (regional) zupă (RETEGANUL, P. I 63) s. f.

SUPĂ s.f. Zeamă de legume sau de carne de vită ori de pasăre fiartă cu legume. [< fr. soupe].

SUPĂ s. f. 1. fiertură de legume sau de carne. 2. (fam.; la pictorii romantici) vernis galben aplicat peste o pictură pentru a-i da acea patină aurie evocatoare a timpului trecut. (< fr. soupe)

SUPĂ ~e f. Fel de mâncare lichidă, pregătită prin fierberea cărnii sau/și a legumelor (uneori cu adaos de paste făinoase). [G.-D. supei] /<fr. soupe

supă f. bulion pregătit cu legume sau alte ingrediente (= fr. soupe).

*súpă f., pl. e (fr. soupe, d. souper. V. supeŭ). Fertură de carne turnată în farfurie fără carne, dar cu orez, grisă, tăĭțeĭ ș. a. (Carnea rămasă constituĭe rasolu. Cĭorba saŭ borșu e supă acră). – În Trans. Bucov. zupă (d. germ. suppe, care vine d. fr. soupe).

supa vi [At: CARAGIALE, O II, 7 / Pzi: supez / E: fr souper] A lua un supeu.

zupă sf vz supă

SUPA, supez, vb. I. Intranz. (Franțuzism) A lua masa de seară noaptea tîrziu. Vin de la teatru ca să supeze. CAMIL PETRESCU, T. II 87. ◊ (Ironic) Cocoana scoate coșul de sub canapea, slujnica aduce o sticlă cu vin și d. Mialache se pune să supeze cu coana Anica. CARAGIALE, O. II 201.

ZUPĂ s. f. v. supă.

SUPA vb. I. intr. A cina, a lua masa seara tîrziu (după ieșirea de la un spectacol). [< fr. souper].

SUPA vb. intr. a lua masa de seară (după un spectacol). (< fr. souper)

A SUPA ~ez tranz. livr. A cina târziu (după o reprezentație). /<fr. souper

supà v. a cina târziu noaptea (= fr. souper).

*supéz v. intr. (fr. souper, d. germ. de jos supen, ol. zuipen, germ.de sus saufen, a suge, a bea, a trage la măsea. V. supă). Barb. Cinez (maĭ ales noaptea).

supă s. f., g.-d. art. supei; (porții; sorturi) pl. supe

supă s. f., g.-d. art. supei; (feluri, porții) pl. supe

supă s. f., g.-d. art. supei; (feluri, porții) pl. supe

supă, -pe.

supa (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. supez, 3 supează; conj. prez. 1 sg. să supez, 3 să supeze

+supă-cremă s. f., g.-d. art. supei-cremă; (porții; sorturi) pl. supe-cremă

supa (a ~) vb., ind. prez. 3 supează

supa vb., ind. prez. 1 sg. supez, 3 sg. și pl. supează

SUPĂ s. (pop.) zeamă, (reg.) sorbitură. (~ de pasăre.)

SUPĂ s. (pop.) zeamă, (reg.) sorbitură. (~ de pasăre.)

SUPA vb. v. cina.

SUPA vb. a cina. (Unde ai ~ după spectacol?)

supă (-pe), s. f. – Fiertură de carne. – Mr. supa. Fr. soupe, it. suppa, cf. ngr. σοῦπα. – Der. supa, vb. (a cina foarte tîrziu), din fr. souper; supeu, s. n., din fr. souper; supieră, s. f., din fr. soupière.

găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal.