SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

suietoare sf vz suitor

suitor, ~oare [At: (a. 1559-1560), cf. SCL 1974, 153 / P: su-i~ / V: (reg) ~ietoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: sui + -tor] 1 a (Rar; d. pante, drumuri etc.) Ascendent (1). 2 a (Înv; fig; d. fenomene, procese etc.) Care are caracter ascendent Si: progresiv. 3 sf, (rar) sm Trecere verticală sau înclinată care face legătura între două orizonturi minime diferite sau între un orizont subteran și suprafață (și care nu este echipată cu mijloace mecanice de transport). 4 sf (Reg; îs) ~oare cu rol Despărțitură în formă de jgheab, prin care se scurge cărbunele. 5 sf (Rar; pex) Scară de salvare într-o mină instalată într-o suitoare (3). 6 a (Îvp; d. plante) Agățător (2). 7 a (Îvr; pex; d. părți ale plantelor, mai ales, d. crăcile arborilor) Ascendent (1). 8 sf (Bot; Trs; spc) Mutătoare. 9 sm (Reg) Persoană care se cațără. 10 a (Fig sau în contexte figurate) Care suie (34). 11 sf (Reg) Ciocârlie¹ (1) (Alauda arvensis). 12 a (D. voce, ton etc. sau, pex, d. ritmul versurilor sau d. unități metrice de versificație) Cu intonație crescândă Si: ascendent (1). 13-14 sm, a (Fig; de obicei lpl) (Persoană) care se înrudește cu cineva în linie ascendentă Vz: strămoș.

SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

SUITOARE, suitori, și suitoare, s. f. Galerie într-o mină, care străbate vertical stratul de cărbune, servind la circulația personalului, la aeraj sau la transportul anumitor materiale. A fost prins careva la stratul 18. Umbla pe suitoare fără lampă. DAVIDOGLU, M. 38. Cînd suitoarele acestea au fost terminate, înseamnă că, în afară de galeriile orizontale care au brăzdat mina pînă acum, stratul de cărbune e străbătut, de sus în jos, și de o serie de galerii înguste. BOGZA, V. J. 61.

SUITOR², -OARE, suitori, -oare, adj. 1. (Despre plante) Care se urcă în timpul dezvoltării, prinzîndu-se de un spalier, de un zid etc. sau înfășurîndu-se în jurul unui arac, al unei tulpine străine etc.; agățător. Fațadele cele mai multe erau acoperite, pînă la streașină, cu plante suitoare: trandafiri, glicină, iederă. GHICA, S. 533. 2. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescîndă; ascendent. De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. ◊ Diftong suitor v. diftong.

SUITOR¹, suitori, s. m. (Învechit; mai ales la pl.) Rudă în linie ascendentă. Dacă aș fi cît de puțin pedant, nu mi-ar fi greu să leg astă sărbare națională cu sărbătoarea unei dumnezeoaie a cîmpiilor latine de pe vremea strămoșului nostru Traian și suitorii lui pînă la bunul Evandru. RUSSO, S. 21.

SUITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre ritmul versurilor) Care suie, urcă; ascendent. Iamb ~. 2) (despre plante) Care crește în sus, încolăcindu-se în jurul altei plante sau al unui suport; agățător; volubil; urcător; cățărător. /a sui + suf. ~tor

suitór, -oáre adj. Care se suĭe (se agață): plante suitoare. S. m. și f. Ascendent (în rudenie).

suitoare (galerie de mină) (desp. su-i-) s. f., g.-d. art. suitorii; pl. suitori

suitor¹ (rar) (desp. su-i-) adj. m., pl. suitori; f. sg. și pl. suitoare

suitor² (rudă) (înv.) (desp. su-i-) s. m., pl. suitori

suitoare (galerie de mină) (su-i-) s. f., g.-d. art. suitorii; pl. suitori

suitor² (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitori

suitor¹ (rar) (su-i-) adj. m., pl. suitori; f. sg. și pl. suitoare

suitoare (galerie într-o mină) s. f. (sil. su-i-), g.-d. art. suitorii; pl. suitori

suitor adj. m., (rudă) s. m. (sil. su-i-), pl. suitori; f. sg. și pl. suitoare

SUITOARE s. (MIN.) (Transilv.) șutău.

SUITOR adj. 1. v. agățător. 2. v. ascendent.

SUITOARE s. (MIN.) (Transilv.) șutău.

SUITOR adj. 1. agățător, cățărător, urcător. (Plantă ~.) 2. ascendent, urcător. (Ritm ~ al unor versuri.)

Suitor ≠ coborâtor

suitór, suitoare, s.f. Construcție înclinată prin care se circulă între două orizonturi miniere, situate la nivele diferite; ibărsic. – Din sui + suf. -tor (DEX).