SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

suitor, ~oare [At: (a. 1559-1560), cf. SCL 1974, 153 / P: su-i~ / V: (reg) ~ietoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: sui + -tor] 1 a (Rar; d. pante, drumuri etc.) Ascendent (1). 2 a (Înv; fig; d. fenomene, procese etc.) Care are caracter ascendent Si: progresiv. 3 sf, (rar) sm Trecere verticală sau înclinată care face legătura între două orizonturi minime diferite sau între un orizont subteran și suprafață (și care nu este echipată cu mijloace mecanice de transport). 4 sf (Reg; îs) ~oare cu rol Despărțitură în formă de jgheab, prin care se scurge cărbunele. 5 sf (Rar; pex) Scară de salvare într-o mină instalată într-o suitoare (3). 6 a (Îvp; d. plante) Agățător (2). 7 a (Îvr; pex; d. părți ale plantelor, mai ales, d. crăcile arborilor) Ascendent (1). 8 sf (Bot; Trs; spc) Mutătoare. 9 sm (Reg) Persoană care se cațără. 10 a (Fig sau în contexte figurate) Care suie (34). 11 sf (Reg) Ciocârlie¹ (1) (Alauda arvensis). 12 a (D. voce, ton etc. sau, pex, d. ritmul versurilor sau d. unități metrice de versificație) Cu intonație crescândă Si: ascendent (1). 13-14 sm, a (Fig; de obicei lpl) (Persoană) care se înrudește cu cineva în linie ascendentă Vz: strămoș.

SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

SUITOR¹, suitori, s. m. (Învechit; mai ales la pl.) Rudă în linie ascendentă. Dacă aș fi cît de puțin pedant, nu mi-ar fi greu să leg astă sărbare națională cu sărbătoarea unei dumnezeoaie a cîmpiilor latine de pe vremea strămoșului nostru Traian și suitorii lui pînă la bunul Evandru. RUSSO, S. 21.

suitór, -oáre adj. Care se suĭe (se agață): plante suitoare. S. m. și f. Ascendent (în rudenie).

suietoare sf vz suitor

suitor² (rudă) (înv.) (desp. su-i-) s. m., pl. suitori

suitor² (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitori

suitor adj. m., (rudă) s. m. (sil. su-i-), pl. suitori; f. sg. și pl. suitoare