13 definiții pentru suitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

SUITÓR1, suitori, s. m. (Învechit; mai ales la pl.) Rudă în linie ascendentă. Dacă aș fi cît de puțin pedant, nu mi-ar fi greu să leg astă sărbare națională cu sărbătoarea unei dumnezeoaie a cîmpiilor latine de pe vremea strămoșului nostru Traian și suitorii lui pînă la bunul Evandru. RUSSO, S. 21.

SUITÓR2, -OÁRE, suitori, -oare, adj. 1. (Despre plante) Care se urcă în timpul dezvoltării, prinzîndu-se de un spalier, de un zid etc. sau înfășurîndu-se în jurul unui arac, al unei tulpine străine etc.; agățător. Fațadele cele mai multe erau acoperite, pînă la streașină, cu plante suitoare: trandafiri, glicină, iederă. GHICA, S. 533. 2. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescîndă; ascendent. De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. ◊ Diftong suitor v. diftong.

SUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre ritmul versurilor) Care suie, urcă; ascendent. Iamb ~. 2) (despre plante) Care crește în sus, încolăcindu-se în jurul altei plante sau al unui suport; agățător; volubil; urcător; cățărător. /a sui + suf. ~tor

suitór, -oáre adj. Care se suĭe (se agață): plante suitoare. S. m. și f. Ascendent (în rudenie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suitór1 (rar) (su-i-) adj. m., pl. suitóri; f. sg. și pl. suitoáre

suitór2 (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri

suitór adj. m., (rudă) s. m. (sil. su-i-), pl. suitóri; f. sg. și pl. suitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUITÓR adj. 1. v. agățător. 2. v. ascendent.

SUITOR adj. 1. agățător, cățărător, urcător. (Plantă ~.) 2. ascendent, urcător. (Ritm ~ al unor versuri.)

SUITOARE s. (MIN.) (Transilv.) șutău.

Intrare: suitor (s.m.)
  • silabație: su-i-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suitor
  • suitorul
  • suitoru‑
plural
  • suitori
  • suitorii
genitiv-dativ singular
  • suitor
  • suitorului
plural
  • suitori
  • suitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)