15 definiții pentru sudui sidui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUDUÍ, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

sudui [At: PRAV. 115 / Pzi: sudui, (îrg) ~esc / E: mg szidni] (Pop) 1-2 vti A înjura. 3-4 vti A insulta. 5 vt(a) A mustra1.

SUDUÍ, súdui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A spune ocări la adresa cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

SUDUÍ, súdui, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A rosti sudălmi (la adresa cuiva); a înjura. Citind aceste însemnări ale băiatului său, directorul... sudui amarnic. VORNIC, P. 12. Într-o clipire oamenii înconjurară ceardacul, strigînd, suduind, învălmășindu-se. REBREANU, R. II 129. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. ◊ Tranz. Toată ziua ne cheamă la conac. Ne suduie vechilii. CAMIL PETRESCU, O. I 78. Dar d-ta de ce sudui copilul, nea Cristache? REBREANU, R. II 39. Atunci il cunoscură toți, spune cronica, și-l batjocoreau și mari și mici, și-l suduia muierile și copiii. BĂLCESCU, O. I 103. 2. Tranz. (Învechit) A mustra, a dojeni. Sta lîngă dînșii, cercînd a-i îmbărbăta și-i suduia cu aspre cuvinte. ODOBESCU, S. I 94. Ș-acolo îl judeca Și de bani îl suduia. PĂSCULESCU, L. P. 281. – Prez. ind. și: suduiesc.

A SUDUÍ súdui pop. 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase; a înjura. 2. tranz. 1) A trata cu sudălmi; a înjura. 2) A trata cu reproșuri; a dojeni; a mustra. /<ung. szidni

suduì v. a înjura, a dojeni (azi Mold.): îi suduia cu aspre cuvinte OD. [Ung. SZIDNI].

súduĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. tr. (ung. szidni). Mold. Trans. Olt. Înjur, insult pin vorbe obscene.

sidui[1] v vz sudui

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 súduie, imperf. 3 sg. suduiá; conj. prez. 3 să súduie

suduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. súdui, 3 sg. și pl. súduie, imperf. 3 sg. suduiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUDUÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, drăcui, insulta, înjura, jigni, moraliza, mustra, ocărî, ofensa, ultragia.

sudui vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. DRĂCUI. INSULTA. ÎNJURA. JIGNI. MORALIZA. MUSTRA. OCĂRÎ. OFENSA. ULTRAGIA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suduí, suduiesc, vb. intranz. – (reg.) A înjura, a mustra, a dojeni: „Mamă, nu mă sudui, / C-așă umblă tinerii” (Calendar, 1980: 43). – Din magh. szidni „a ocărî” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

suduí, suduiesc, vb. intranz. – A înjura, a mustra, a dojeni: „Mamă, nu mă sudui, / C-așă umblă tinerii” (Calendar 1980: 43). – Din magh. szidni.

Intrare: sudui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sudui
  • suduire
  • suduit
  • suduitu‑
  • suduind
  • suduindu‑
singular plural
  • suduie
  • suduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sudui
(să)
  • sudui
  • suduiam
  • suduii
  • suduisem
a II-a (tu)
  • sudui
(să)
  • sudui
  • suduiai
  • suduiși
  • suduiseși
a III-a (el, ea)
  • suduie
(să)
  • suduie
  • suduia
  • sudui
  • suduise
plural I (noi)
  • suduim
(să)
  • suduim
  • suduiam
  • suduirăm
  • suduiserăm
  • suduisem
a II-a (voi)
  • suduiți
(să)
  • suduiți
  • suduiați
  • suduirăți
  • suduiserăți
  • suduiseți
a III-a (ei, ele)
  • suduie
(să)
  • suduie
  • suduiau
  • sudui
  • suduiseră
sidui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)