2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva.

SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a substantiva; substantivizare. – V. substantiva.

substantivare sf [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pl: ~vări / E: substantiva] 1 Transformare în substantiv Si: substantivizare (1), (îvr) substantificare (1). 2 Întrebuințare cu valoare de substantiv Si: substantivizare (2), (îvr) substantificare (2). corectată

SUBSTANTIVÁRE, substantivări, s. f. Faptul de a (se) substantiva.

SUBSTANTIVÁRE s.f. Faptul de a (se) substantiva; substantivizare. [< substantiva].

SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver.

substantiva [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pzi: ~vez / E: fr substantiver] 1 vt A face să capete valoare de substantiv. 2-3 vtr A (se) transforma în substantiv Si: a substantiviza (2-3), (îvr) a substantifica (1). 4-5 vtr A (se) întrebuința cu valoare de substantiv Si: a substantiviza (4-5), (îvr) a substantifica (2).

SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcțiune de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv.

SUBSTANTIVÁ, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcție de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv. – Fr. substantiver.

SUBSTANTIVÁ vb. I. tr. A folosi cu funcție de substantiv un cuvânt care are o altă categorie gramaticală. ♦ refl. A se transforma în substantiv; a se substantiviza. [Cf. fr. substantiver].

SUBSTANTIVÁ vb. tr., refl. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza. (< fr. substantiver)

A SE SUBSTANTIVÁ pers. 3 se ~eáză intranz. v. A SE SUBSTANTIVIZA. /<fr. substantiver

A SUBSTANTIVÁ ~éz tranz. v. A SUBSTANTIVIZA. /<fr. substantiver

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantiváre s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantiva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. substantivez, 3 substantivea; conj. prez. 1 sg. să substantivez, 3 să substantiveze

substantiva (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivea

substantivá vb., ind. prez. 1 sg. substantivéz, 3 sg. și pl. substantiveáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUBSTANTIVÁRE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVARE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVÁ vb. (GRAM.) a (se) substantiviza.

SUBSTANTIVA vb. (GRAM.) a (se) substantiviza.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUBSTANTIVÁRE (SUBSTANTIVIZÁRE) s. f. (< substantivá, cf. fr. substantiver): transformare a unei părți de vorbire în substantiv cu ajutorul articolelor și al topicii. Se vorbește astfel despre s. adjectivului, a numeralului, a pronumelui, a verbului, a adverbului și a interjecției, ca de exemplu frumosul, un leneș, cel sărac; treiul, un trei; sinea, ielele, eul, nimicul, un nimic; trecerea, o trecere, aratul, un arat, rănitul, un rănit, cel rănit; binele, un bine; oful, un of, vaiul etc.

Intrare: substantivare
substantivare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • substantivare
  • substantivarea
plural
  • substantivări
  • substantivările
genitiv-dativ singular
  • substantivări
  • substantivării
plural
  • substantivări
  • substantivărilor
vocativ singular
plural
Intrare: substantiva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • substantiva
  • substantivare
  • substantivat
  • substantivatu‑
  • substantivând
  • substantivându‑
singular plural
  • substantivea
  • substantivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • substantivez
(să)
  • substantivez
  • substantivam
  • substantivai
  • substantivasem
a II-a (tu)
  • substantivezi
(să)
  • substantivezi
  • substantivai
  • substantivași
  • substantivaseși
a III-a (el, ea)
  • substantivea
(să)
  • substantiveze
  • substantiva
  • substantivă
  • substantivase
plural I (noi)
  • substantivăm
(să)
  • substantivăm
  • substantivam
  • substantivarăm
  • substantivaserăm
  • substantivasem
a II-a (voi)
  • substantivați
(să)
  • substantivați
  • substantivați
  • substantivarăți
  • substantivaserăți
  • substantivaseți
a III-a (ei, ele)
  • substantivea
(să)
  • substantiveze
  • substantivau
  • substantiva
  • substantivaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

substantivare, substantivărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi substantiva DEX '09 DEX '98 DN

substantiva, substantivezverb

  • 1. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: substantiviza
    • 1.1. reflexiv (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decât substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv. DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.