3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBIÉCT, subiecte, s. n., (4) subiecți, s. m. 1. S. n. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. S. n. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. S. n. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 4. S. m. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 5. S. m. (În sintagmele) Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).

subiect sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~bje~, ~bjet, sujet, (îvr) ~biept / Pl: ~e, (înv) ~uri, (rar) ~ecți sm / E: lat subiectum, sujet < fr sujet] 1 Obiect care intră în sfera preocupărilor, cercetărilor unui domeniu sau ale unei persoane, ale unei instituții etc. 2 Obiect principal al preocupărilor unui domeniu sau ale unei persoane, unei instituții etc. 3 Obiect care aparține unui domeniu sau care constituie specialitatea unei persoane, profilul unei instituții etc. Si: chestiune (5), lucru, problemă, temă1, (rar) pricină, (înv) madea, materie. 4 (Spc) Totalitatea evenimentelor care alcătuiesc conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. Si: acțiune (7), afabulație (1), fabulație (2), intrigă, (liv) tramă2, (rar) fabulă (1). 5 (Pex) Aspect al realității care se reflectă într-o operă literară, cinematografică etc. Si: temă1. 6 (Rar; pex) Motiv. 7 (Rar; pex) Personaj. 8 (Pan) Acțiune, eveniment, motiv etc. reprezentat sau evocat într-o operă plastică. 9 (Muz; pan) Temă1 sau motiv principal, în special în muzica contrapunctică. 10 (Pex) Ceea ce constituie obiectul unei discuții, al unei conversații, al unei cugetări, al unor sentimente etc. Si: (înv) prochimen, (îvr) materie, (asr; pex) motiv. 11-12 (Îljv) La ~ (Care este) fără divagații inutile, la obiect. 13 (Îlpp; înv) Pe ~ul Pe seama... 14 Temă1 a unei lucrări scrise date elevilor. 15 Întrebare, problemă etc. la o probă orală de examen (școlar). 16 (În științele d. om) Persoană supusă unei cercetări, unei anchete, unui experiment etc. Si: (pgn) persoană (1). 17 (Lin; șîs ~ vorbitor; rar, ~ grăitor) Informator (într-o anchetă dialectală). 18 (Grm; șîs ~ gramatical) Partea principală de propoziție care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal, cine suferă acțiunea când predicatul este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ. 19 (Log; șîs ~ logic) Termen al judecății de predicație reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. 20 (Flz; îoc obiect) Eul dotat cu simțuri, cu conștiință și cu voință. 21 (Jur; șîs ~ de drepturi) Persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi (și obligații). 22 (Fin; îs) ~ impozabil Persoană fizică sau juridică obligată, prin lege, să plătească impozit Si: contribuabil, (pop) birnic (3), (înv) dajnic (3), dăjdiar (2), liude, mode1. 23 (Frî) Altoi1 (5). 24 (Înv) Calfă. 25 (Înv) Motiv.

SUBIÉCT, subiecte, s. n. 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. 5. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).

SUBIÉCT, subiecte, s. n. 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor din care reiese conținutul esențial al unei opere artistice. Subiectul ce va lua artistul e mai mult ori mai puțin indiferent. GHEREA, ST. CR. II 84. Nu s-așeza niciodată la scris pînă cînd nu-și avea în cap un subiect lămurit. VLAHUȚĂ, O. A. III 77. ♦ Chestiune despre care vorbește sau scrie cineva. Subiect de conversație. ♦ Cauză, pricină, motiv. Subiect de ceartă. 2. Partea principală a propoziției care arată cine săvîrșește acțiunea exprimată de predicatul verbal sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ. Subiectul poate fi exprimat printr-un substantiv sau prin orice altă parte de vorbire cu valoare de substantiv. GRAM. ROM. II 64. 3. Persoană aflată în centrul atenției unui cercetător. Maladia prezintă ceva cu totul particular, anume, subiectul nu simte... vreo durere. CARAGIALE, O. VII 46. 4. (Logică) Parte principală a judecății, al cărei conținut este precizat și determinat de predicat. – Pl. și: (3) subiecți (CARAGIALE, O. VII 46).

SUBIÉCT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ♦ Pricină, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a întâmplărilor ce se petrec în desfășurarea unei narațiuni epice sau dramatice. 2. Partea principală a unei propoziții care indică cine îndeplinește sau cine suferă acțiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecăți despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca ființă înzestrată cu conștiință și voință. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus].

SUBIÉCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ◊ pricină, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitație (invențiune, ricercar, fugă). 2. partea principală a unei propoziții, care indică cine îndeplinește sau suferă acțiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecății de predicație, reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca ființă activă și conștientă. 2. persoană supusă observației, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizică sau juridică supusă unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, după fr. subjet)

SUBIÉCT ~e n. 1) Problemă care stă la baza unor preocupări; chestiune despre care se scrie sau se vorbește. ~ de conversație. 2) Totalitate de fapte și acțiuni care constituie conținutul unei opere de artă. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca ființă activă și conștientă, înzestrat cu capacități cognitive. 4) Motiv al unei acțiuni sau al unei stări; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trăsături negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecăți, reprezentând obiectul gândirii. 7) gram. Parte principală a propoziției care face sau suferă acțiunea verbului. 8) Persoană supusă unei observații, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

subiect n. 1. materie despre care se vorbește, se scrie: subiect de conversațiune; 2. eul cugetător, în opozițiune cu obiect; 3. persoană ce magnetizează; 4. Gram. primul termen al unei propozițiuni: subiectul și predicatul.

*subĭéct n., pl -e (lat. sub-jectum, d. sub, dedesupt, și jácere, a arunca, îld. jacére, a zăcea, cum se vede după originalu vgr. ’ypokeimenon, d. ’ypó, dedesupt, și keimai, zac. V. ob-ĭect, ab-ject, ipochimen). Materie despre care se vorbește, se scrie orĭ se compune: subĭect de vorbă, de tabloŭ. Fil. Spiritu care apreciază (în raport cu obĭectu care e apreciat). Gram. Terminu despre care vorbește predicatu afirmînd orĭ negînd (subiectu se acordă în număr și persoană cu predicatu): apa trece, petrele rămîn. Persoana care magnetizează un mediŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!subiéct2 (temă, cauză, parte principală a propoziției) (-biect) s. n., pl. subiécte

*subiéct1 (persoană) (-biect) s. m., pl. subiécți

subiéct s. n. (sil. -biect; mf. sub-), pl. subiécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUBIÉCT s. 1. v. problemă. 2. materie, (înv.) madea. (A intrat în ~.) 3. v. acțiune. 4. v. informator. 5. subiect impozabil v. contribuabil.

SUBIÉCT s. v. calfă, pacient.

SUBIECT s. 1. chestiune, lucru, problemă, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~elor discutate; să trecem la ~ care ne interesează.) 2. materie, (înv.) madea. (A intrat în ~.) 3. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, (livr.) tramă, (rar) fabulă, (fig.) țesătură. (~ unui roman.) 4. (LINGV.) informator. (~ pentru o anchetă dialectală.) 5. (FIN.) subiect impozabil = birnic, contribuabil, (înv.) dajnic, dăjdiar, liude, mode.

arată toate definițiile

Intrare: subiect (ființă)
subiect2 (pl. -i) substantiv masculin
  • silabație: su-biect
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subiect
  • subiectul
  • subiectu‑
plural
  • subiecți
  • subiecții
genitiv-dativ singular
  • subiect
  • subiectului
plural
  • subiecți
  • subiecților
vocativ singular
plural
subiept
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
subject
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
subjet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: subiect (lit., gram.)
subiect1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: su-biect
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subiect
  • subiectul
  • subiectu‑
plural
  • subiecte
  • subiectele
genitiv-dativ singular
  • subiect
  • subiectului
plural
  • subiecte
  • subiectelor
vocativ singular
plural
Intrare: reacția subiectului
reacția subiectului substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reacția subiectului
plural
  • reacțiile subiectului
genitiv-dativ singular
  • reacției subiectului
plural
  • reacțiilor subiectului
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

subiect (ființă) subiept subject subjet

  • 1. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 un exemplu
    exemple
    • Maladia prezintă ceva cu totul particular, anume, subiectul nu simte... vreo durere. CARAGIALE, O. VII 46.
      surse: DLRLC
    • 1.1. filosofie Omul ca ființă înzestrată cu conștiință și voință.
      surse: DN
  • 2. (în) sintagmă Subiect de drepturi și obligații = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații.
    surse: DEX '09
  • 3. (în) sintagmă Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

  • limba latină subjectum (cu unele sensuri după limba franceză sujet).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

subiect (lit., gram.)

  • 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Subiectul ce va lua artistul e mai mult ori mai puțin indiferent. GHEREA, ST. CR. II 84.
      surse: DLRLC
    • Nu s-așeza niciodată la scris pînă cînd nu-și avea în cap un subiect lămurit. VLAHUȚĂ, O. A. III 77.
      surse: DLRLC
    • 1.1. muzică Prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitație (invențiune, ricercar, fugă).
      surse: MDN '00
    • 1.2. Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Subiect de conversație.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Subiect de ceartă.
        surse: DLRLC
  • 2. lingvistică Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Subiectul poate fi exprimat printr-un substantiv sau prin orice altă parte de vorbire cu valoare de substantiv. GRAM. ROM. II 64.
      surse: DLRLC
  • 3. logică Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

  • limba latină subjectum (cu unele sensuri după limba franceză sujet).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN