SUBCONTRARIETATE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport. [Pr.: -ri-e-] – Sub¹- + contrarietate.

subcontrarietate s [At: MAIORESCU, L. 59 / P: ~ri-e~ / Pl: ~tăți / E: sub¹- + contrarietate] (Log) Raport între judecata particular-afirmativă și judecata particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport.

SUBCONTRARIETATE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate. [Pr.: -ri-e-] – Sub¹- + contrarietate.

SUBCONTRARIETATE, subcontrarietăți, s. f. (Logică) Raport între judecata particular afirmativă și cea particular negativă (ambele avînd același obiect și același atribut).

SUBCONTRARIETATE s.f. (Log.) Raport de subcontrarietate = raport între o judecată particular-afirmativă și una particular-negativă, caracterizat prin aceea că nu pot fi ambele judecăți false, dar pot fi ambele adevărate. [Pron. -ri-e-. / < sub- + contrarietate].

SUBCONTRARIETATE s. f. (log.) raport de ~ = raport între o judecată particular-afirmativă și una particular-negativă, prin aceea că nu pot fi ambele judecăți false, dar pot fi ambele adevărate. (< sub- + contrarietate)

subcontrarietate (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietății; pl. subcontrarietăți

subcontrarietate (-ri-e-) s. f., g.-d. art. subcontrarietății; pl. subcontrarietăți

subcontrarietate s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. subcontrarietății; pl. subcontrarietăți