ȘUBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

șuba¹ sn, i [At: ARVINTE TERM. 89 / E: ger schubbe (Imt al lui schubben „a împinge”)] (Reg) 1-2 Șiba¹ (1-2).

șuba² vt [At: ARVINTE, TERM. 89 / Pzi: ~bez / E: ns cf șuba¹] (Reg; c. i. bușteni) A șiba².

șubă¹ sf [At: (a. 1802) IORGA, S. D. VIII, 118 / Pl: ~be, (reg) șubi / E: srb šuba, mg suba, ucr шуба] 1 Haină lungă și largă (de postav gros), căptușită cu blană, de obicei cu guler mare, care se poartă peste îmbrăcămintea obișnuită, mai ales de bărbați. 2 (Pgn) Haină groasă căptușită cu blană. 3 (Trs; îs) ~ în fundată Haină lungă de dimie, fără tăietură în față, care se îmbracă trecând-o peste cap. 4 (Reg; lpl) Haine groase de iamă. 5 (Trs) Palton scurt confecționat din postav. 6 (Ban; Trs) Pănură.

ȘUBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. ♦ P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din scr. šuba, magh. suba.

ȘUBĂ, șube, s. f. 1. Haină lungă și largă, de obicei căptușită cu blană, purtată mai ales de bărbați. Judecătorul meu... s-a înfășurat în șubă-i cu precauțiune și n-a vorbit nimic. GALACTION, O. I 104. Provințialul umblă încotoșmănat într-o grozavă șubă. NEGRUZZI, S. I 237. ’Mi luai șuba și plecai, Și-apucai pe drum la vale, Și-ntîlnii pe mîndra-mi cale. I. CR. II 19. ◊ (Metaforic) Carpați pleșuvi cu șube de zăpadă. BENIUC, S. 54. 2. (Regional, la pl.) Haine. L-apucă iarna cu slabe șube. ȘEZ. VII 183. – Pl. și: șubi (GANE, N. III 133).

ȘUBĂ ~e f. pop. Palton de blană; blană. /<sb., ucr., ung. suba

șubă f. haină căptușită cu blană: șuba Oltenilor are un guler mare, care atârnă pe spate și care se ridică împrejurul capului pe timp rece. [Slav. ȘUBA].

șúbă f., pl. e (sîrb. rut. rus. šúba, șubă, blană, pol. szuba, ung. suba, d. mgerm. schûbe, rochie de ceremonie, bav. schauben, manta bărbătească de ceremonie. Tot de aicĭ: gĭubea, jupă, zăbun). Manta mare blănită (de ex. de șezut în trăsură pe mare ger). Ban. Suman.

șubă s. f., g.-d. art. șubei; pl. șube

șubă s. f., g.-d. art. șubei; pl. șube

șubă s. f., g.-d. art. șubei; pl. șube

SUBA, b. (Moț); cf. Șuban (13-15 B 185).

șubă, șube s. f. (intl.) limbă.

șuba, șubez, vb. I (reg.; despre butuci) a târî cu ajutorul țapinelor.

șuba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie târât cu ajutorul țapinelor; șâba!.