sturi v vz stura

storî [At: ȚICHINDEAL, F. 122/20 / V: (reg) sturî^[1] / Pzi: ~răsc / E: ns cf lat extorrere „a arde tare (ceva)”] 1 vr (Îrg) A se chinui (10). 2 vr A se istovi. 3 vr (Reg; îe) A i se ~ cu cineva A i se urî. 4 vt (Fig; Olt; c. i. oameni; îf sturî) A seca² (7). 5 vt (Îrg) A nimici. 6 vt (Olt; c.i. ființe) A stâlci (1). 7-8 vir (Reg) A muri¹. 9 vt (Reg) A omorî. 10 vr (Fig) A se ruina. 11 vt (Ban; c. i. bani) A stoarce. 12 vt (Ban; c. i. oameni) A strânge (23). 13 vt (Trs; Olt; c. i. lucruri de mâncare; îf sturî) A lua fără milă, distrugând, rupând. 14 vt (Trs; Olt; pex; c. i. lucruri de mâncare; îf sturî) A stinge (1). 15 vt (Olt; îf sturî) A fura (1). corectat(ă)

stur¹ [At: PSALT. 306 / V: (reg) ~ă / Pl: ~i / E: stylus] 1 sm (Înv) Țurțur (de gheață). 2 sm (Pex) Promoroacă. 3 s (Înv) Sare de proastă calitate care nu se valorifică, abandonându-se în jurul minei. 4 sm (Trs; Olt) Zgură. 5 sm (Pex) Scrum (1). 6 sm (Înv) A se alege ~ și praf (de cineva) A se alege praful Vz praf. 7 sm (Îe) A se face ~ A se usca foarte tare. 8 s (Mar) Pojar. corectat(ă)

stura [At: SCRIBAN, D. / V: ~ri (reg, Pzi: 3 sturăsc), stori (Pzi: 3 storăsc) / Pzi: 3 ? / E: stur¹] 1 vr (Mol; Olt; d. fulgii de zăpadă sau picăturile de ploaie) A se solidifica (1). 2 viim (Reg) A bruma (1). 3 viim (Trs; Buc; pex) A bura¹.

stură sf vz stur¹

sturî v vz storî

storăsc v. tr. V. sturăsc.

stur m. (lat. stylus. V. stil). Ps. S. (148, 8). Hațeg. Țurțur. Meh. (Boc.). A se face stur, a se face sfarog, a se usca de tot (a înțepeni ca țurțuriĭ de gheată). Trans. Zgură.

sturăsc și storăsc, a -î v. tr. (lat. extorreo, prăjăesc de tot, extorresco, îs prăjit de tot Cp. cu stur și urăsc). Vest. Potopesc, prăpădesc, mănînc tot, nimicesc: acest flămînd a sturit tot (V. călăcănesc, tuflesc). Bat răŭ: l-a bătut de l-a sturit. V. refl. Solidific, învîrtoșez: fulgii se sturaŭ, și picĭoru nu se maĭ înfunda în zăpadă (NPl. Ceaur, 125). Mă afanisesc, mă prăpădesc, rămîn fără nimic: m’am sturit cu atîtea cheltuielĭ. A ți se sturî, a fi sătul (plictisit) pînă’n gît: mi s’a sturit cu asta (GrS. 1937, 180 și 191).

storî (-răsc, -it), vb. – (Banat) A dispărea, a pieri. Origine îndoielnică. După Candrea, din lat. *extorrêre.

stur (-ri), s. m. – 1. Țurțure, ciucure de gheață, promoroacă. – 2. Funingine. – 3. Stivă de sare de proastă calitate care se aruncă. – 4. (Trans.) Zgură. – Mr. stur „coloană”. Origine îndoielnică. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Pușcariu 1664; Candrea), cf. alb. stülj. Cuvînt rar. Cf. tureatcă.

STUR s. v. țurțur, zgură.

STURĂ s. v. chiciură, promoroacă.

stur s. v. ȚURȚUR. ZGURĂ.

stură s. v. CHICIURĂ. PROMOROACĂ.

storî, storăsc, vb. IV 1. (refl.; înv. și reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; în forma: sturî) a chinui, a cauza o durere insuportabilă, a seca, a epuiza (sufletește). 3. (înv. și reg.) a nimici. 4. (reg.; despre ființe) a stâlci, a bate zdravăn. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omorî. 7. (refl.; fig.; înv. și reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strânge, a aduna laolaltă. 10. (reg.; despre lucruri de mâncare; în forma: sturî) a lua fără milă, distrugând, rupând; a stinge. 11. (reg.; în forma: sturî) a fura.

stur s.m. 1. (înv. și reg.) țurțur de gheață; promoroacă. 2. (înv.) bucată de sare de proastă calitate, aruncată în jurul minei. 3. (reg.) zgură; scrum. 4. (reg.) pojar.

stura, pers. 3 sg. sturează, vb. I (reg.) 1. (refl.; despre fulgii de zăpadă sau picăturile de ploaie) a se solidifica; a îngheța. 2. (înv.) a bruma. 3. a bura.

sturî, sturăsc, vb. IV (reg.) V. storî.

stur, sturi, s.m. 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) Bubițe roșii „care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55). ■ (top.) Valea Sturului, pârâu ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi și se varsă în Firiza. ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Pușcariu, Candrea, după DER).

stur, sturi, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55; Faiciuc, 1998: 102). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). ♦ (top.) Valea Sturului, pârâul ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi (nu departe de Tăul lui Dumitru) și se varsă în Firiza, în amonte de lacul de acumulare Strâmtori-Firiza. – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; MDA).

stur, -i, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. Valea Sturului, pe cursul superior al Văii Firiza. Pârâul prezintă patru cascade, în care apa se prăvălește cu zgomot de la înălțimea de 5+8+11+19 m (Meruțiu 1936: 34). 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALR 1969: h 55; Faiciuc 1998: 102). – Lat. stylus.