stur, sturi, s.m. 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) Bubițe roșii „care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55). ■ (top.) Valea Sturului, pârâu ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi și se varsă în Firiza. ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Pușcariu, Candrea, după DER).