10 definiții pentru strigoi

STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, care s-ar afla în legătură cu diavolul și s-ar ocupa cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Om născut sub zodii rele, care este în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece; sufletul unui mort care își părăsește noaptea mormîntul (uneori schimbat în animal) și se întoarce între cei vii, pentru a-i chinui și a le pricinui tot felul de neajunsuri. V. pricolici, stafie. Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. ◊ Fig. Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz (în special unui bătrîn cu apucături demodate). Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine ! ALECSANDRI, T. I 191.

strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii

strigói s. m., pl. strigói, art. strigóii

STRIGÓI s. 1. (MITOL. POP.) stafie, (pop.) moroi, pricolici, vârcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. v. fantomă.

STRIGÓI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt pentru a pricinui rele celor vii; moroi.A umbla ca un ~ a umbla noaptea târziu fără nici un scop. A trăi ca un ~ a trăi izolat. 2) rar depr. Om rău și închis în sine. /strigă + suf. ~oi

strigóĭ m., pl. tot așa (d. strigă, ca it. stregone, vrăjitor, d. strega, vrăjitoare, de unde și nsl. štregon, strigoĭ. V. strigă 1). După credința poporuluĭ, om mort prefăcut în vedenie care vine și turbură pe ceĭ viĭ și chear le suge sîngele. Epitet cu care demagogiĭ îi gratifică pe „boĭeri” fiind-că reprezentă o lume dispărută și chear... „sug sîngele poporului” !!! V. moroĭ, stahie, vampir.

SUFLET-DE-STRIGÓI s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.

strigoiu m. 1. om mort ce se crede că iese din mormânt în noaptea spre sfântu Andreiu și cu cosciugul pe cap merge de cercetează pe ai săi apoi strângându-se cu alții pe la răspântii, trag hora lor macabră: strigoii au o coadă mică pe dinapoi si se pot preface în diferite animale (lupi, câini, etc.): vin strigoii, s’adună părăsind a lor sicrii Al.; 2. fig. porecla vechilor boieri, retrograd: ne chem pe noi ruginiți, strigoi AL.; 3. Bot. praful strigoilor. V. praf [V. strigă: lit. vrăjitor (care poate lua forme diferite)].

Intrare: strigoi
strigoi
substantiv masculin și feminin (MF121)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular strigoi strigoiul strigoaie strigoaia
plural strigoi strigoii strigoaie strigoaiele
genitiv-dativ singular strigoi strigoiului strigoaie strigoaiei
plural strigoi strigoilor strigoaie strigoaielor
vocativ singular
plural