17 definiții pentru strigătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură.

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură.

strigătu sf [At: LEX. MARS, 193 / Pl: ~ri, (reg) ~re / E: striga + -ătură] 1 (Asr) Strigăt (1). 2 Grup de versuri cu caracter satiric sau glumeț, care se strigă în timpul jocului, la sate Si: chiuit1 (8), chiuitură (8), (pop) strigare (28), strigăt (14), (reg) horă1 (18). 3 (În descântece) Deochi1 (1).

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Mică compoziție în versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe, care se strigă în timpul jocului la sate; chiuitură. Bătrînul își puse mînile-n chimir și începu a îngîna încet, din gît, după tact, strigăturile flăcăilor. SADOVEANU, O. VII 252. Doinele le subîmpărțim în secțiunile: dragoste, dor și jale... iară strigăturile în: strigături glumețe și strigături satirice. JARNÍK-BÎRSEANU, D. X.

STRIGĂTÚRĂ ~i f. Scurtă poezie populară, compusă din două sau din mai multe versuri, care se rostește în timpul unor jocuri populare. /a striga + suf. ~ătură

strigătură f. Tr. versuri satirice sau de dragoste pe cari flăcăii le cântă sau le strigă la hore, chiuind uneori la sfârșitul fiecării strigături.

strigătúră f., pl. ĭ. Chiuitură, glumă populară exprimată în cîte-va versurĭ improvizate și strigate de jucător în horă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri

strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRIGĂTÚRĂ s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)

STRIGĂTÚRĂ s. v. răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret.

STRIGĂTU s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)

strigătu s. v. RĂCNET. STRIGĂT. ȚIPĂT. URLET. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

strigătură (în folclorul* românesc), specie muzical-poetică, în versuri improvizate (cu conținut umoristic și satiric, mai rar liric), scandată de către unii dansatori în timpul jocului (3). Are uneori funcție de comandă. Ritmul s. împrumută ritmul versului respectiv, vădind, prin aceasta, o relativă autonomie față de ritmul muzical și de acela al pașilor.

strigătúră, strigături, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu, 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi, 1925: 220). – Din striga + suf. -ătură (DEX, MDA).

strigătúră, -i, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi 1925: 220). – Din striga (< lat. *strigare) + -ătură.

STRIGĂTURĂ (de la a striga) Specie a poeziei lirice populare, limitată în genere la un catren, rostită la joc de flăcăi sau fete. În unele părți ale țării este cunoscută și sub denumirea de chiuitură, țipuritură. În cadrul producțiilor orale folclorice, se caracterizează printr-o mare varietate, prin dinamismul și puterea de adaptare la realitățile vieții. Prin forma ei concisă și prin tendința-i uneori satirică, se aseamănă cu epigrama.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

strigătură, strigături s. f. (intl.) sentință judecătorească.

Intrare: strigătură
strigătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strigătu
  • strigătura
plural
  • strigături
  • strigăturile
genitiv-dativ singular
  • strigături
  • strigăturii
plural
  • strigături
  • strigăturilor
vocativ singular
plural

strigătură

  • 1. Exclamație onomatopeică.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. prin specializare Specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chiuitură strigăt 2 exemple
      exemple
      • Bătrînul își puse mînile-n chimir și începu a îngîna încet, din gît, după tact, strigăturile flăcăilor. SADOVEANU, O. VII 252.
        surse: DLRLC
      • Doinele le subîmpărțim în secțiunile: dragoste, dor și jale... iară strigăturile în: strigături glumețe și strigături satirice. JARNÍK-BÎRSEANU, D. X.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Striga + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09