STRIGĂTURĂ, strigături, s. f. Mică compoziție în versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe, care se strigă în timpul jocului la sate; chiuitură. Bătrînul își puse mînile-n chimir și începu a îngîna încet, din gît, după tact, strigăturile flăcăilor. SADOVEANU, O. VII 252. Doinele le subîmpărțim în secțiunile: dragoste, dor și jale... iară strigăturile în: strigături glumețe și strigături satirice. JARNÍK-BÎRSEANU, D. X.