STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.

străjnici v vz strășnici

strășnici [At: DOC. EC. 657 / V: ~răjn~ / Pzi: ~icesc / E: strașnic] 1-2 vt (Înv) A trata cu asprime, cu duritate sau a face pe cineva să trateze cu asprime, cu duritate V amenința, înfricoșa. 3 vt A face să devină dur, aspru, violent V înăspri. 4 vr (Olt.; Trs) A se mânia. 5 vt (Rar) A străjui (1).

strășnicie sf [At: CARTE TREB. I, 238/16 / Pl: ~ii / E: strașnic + -ie] 1 Caracterul a ceea ce este sau trebuie să fie respectat, aplicat etc. cu obligativitate, cu deplină seriozitate Si: rigoare, rigurozitate, strictețe (1). 2 Calitatea de a fi sever Si: intransigență. 3 Manifestare, atitudine, comportare de om sever² Si: asprime (2), exigență (4), duritate (5), severitate, (înv) strășnicire. 4 (Înv; spc) Ordine. 5 Capacitate fizică, morală sau intelectuală de a acționa, de a face, de a realiza ceva Si: forță (6), tărie, vigoare. 6 (Buc) Ploaie cu grindină și tunete. 7 (Buc) Furtună (4).

STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu asprime, cu severitate; a înfricoșa. – Din strașnic.

STRĂȘNICI, strășnicesc, vb. IV. Tranz. A ține în respect, a înfricoșa, a intimida (prin mustrări, amenințări). Chira e muiere cu sînge repede, rumenă, voinică; lungă vreme a strășnicit plaiurile umăr la umăr cu alesul ei. DELAVRANCEA, S. 166. Hai să ne răsculăm împotriva lui Zeus și să-i arătăm că el n-are nici un drept de a ne strășnici pe noi. ODOBESCU, S. III 270.

STRĂȘNICIE s. f. 1. Tratament sever, asprime, severitate. Pășim cu-ncredere-nainte Că înapoi nu-i chip să mergem, luînd angajamente sfinte Să aplicăm cu strășnicie în țară legile agrare Și în lucrarea cea comună să-și aibă partea fiecare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 63. A hotărît să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60. 2. Putere, forță. [Sîmburii de floarea-soarelui] ca-n niște scoici au strîns cu strășnicie Tot soarele ce se-adunase-o vară În luminoasa florilor tipsie. D. BOTEZ, F. S. 70. Abia după trei zile și trei nopți, căzînd jos cu mare strășnicie, [buzduganul] s-a cufundat în fundul pămîntului, de s-au zguduit temeliile lumii. CREANGĂ, P. 56. ◊ Fig. Să mînînci? Da ce să mînînci? Și în strășnicia deznădăjduitei mele stări, mă apucă un rîs nebun. HOGAȘ, M. N. 98.

STRĂȘNICIE ~i f. 1) Atitudine aspră, severă; asprime; severitate. A păzi cu ~. 2) Faptă groaznică, înfricoșătoare; grozăvie. [G.-D. strășniciei] /strașnic + suf. ~ie

strășnicì v. a îngrozi cu amenințări: strășnici tot palatul nu cumva a-l supăra PANN.

strășnicie f. severitate.

strășnicésc v. tr. (d. strașnic). Îngrozesc cu amenințări. V. refl. Mă arăt strașnic. – Și străjn- (vest).

strășnicíe f. (d. strașnic). Calitatea de a fi strașnic. – Și străjn- (vest).

strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, 3 sg. strășnicește, imperf. 1 strășniceam; conj. prez. 1 sg. să strășnicesc, 3 să strășnicească

strășnicie s. f., art. strășnicia, g.-d. strășnicii, art. strășniciei

strășnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, imperf. 3 sg. strășnicea; conj. prez. 3 să strășnicească

strășnicie s. f., art. strășnicia, g.-d. strășnicii, art. strășniciei

strășnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strășnicesc, imperf. 3 sg. strășnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. strășnicească

strășnicie s. f., art. strășnicia, g.-d. art. strășniciei; pl. strășnicii

STRĂȘNICIE s. v. grozăvie, monstruozitate, oroare, asprime, constrângere, intransigență, rigoare, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe.

STRĂȘNICIE s. 1. v. severitate. 2. v. tărie.

STRĂȘNICIE s. 1. asprime, constrîngere, intransigență, rigoare, rigurozitate, severitate, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.) 2. forță, putere, tărie, vigoare. (Reclamă cu ~ dreptatea.)

strășnicie s. v. GROZĂVIE. MONSTRUOZITATE. OROARE. ASPRIME. CONSTRÎNGERE. INTRANSIGENȚĂ. RIGOARE. RIGUROZITATE. SEVERITATE. STRĂȘNICIE. STRICTEȚE.