STOLNIC, stolnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ.

STOLNICIE, stolnicii, s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie.

stolnic, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. I, 193 / V: stul~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv стольникъ] 1 sm Titlu dat în Evul Mediu în țările române boierului care se ocupa de masa domnului și uneori îl servea, gustând înaintea acestuia mâncărurile, spre a dovedi că nu sunt otrăvite, și care avea grija aprovizionării cu alimente a curții domnești, a depozitelor cu alimente etc. 2 sm Boier care avea titlul de stolnic (1). 3 sm (Îs) Vel (sau mare) ~ ori ~ mare Dregător de curte cu atribuții speciale legate de masa domnului. 4 sm (Îas) Șeful stolnicilor. 5 sm Șeful bucătarilor de la o curte boierească. 6 sm, (rar) sf (Îvp; pan) Persoană care face invitațiile, conduce alaiul, pregătește și servește masa, toarnă băutura în pahare sau are alte atribuții la nunți, ospețe etc. 7 sm (Olt; spc) Persoană care poartă plosca și bradul la (alaiul de) nuntă. 8 sm (Olt; Trs) Colac de grâu făcut la mari sărbători, la nunți, la praznice etc.

stolnicie sf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: stolnic + -ie] 1 Demnitate sau funcție de stolnic (1). 2 Perioadă în care un boier avea demnitatea sau funcția de stolnic (1). 3 Instituție administrativă care se află sub conducerea stolnicului (2). 4 Clădire în care se află instituția de stolnicie (3).

stulnic sm vz stolnic

STOLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĭnikŭ.

STOLNICIE s. f. Slujba, funcția stolnicului (1), calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. – Stolnic + suf. -ie.

STOLNIC, stolnici, s. m. 1. (În trecut, uneori în forma mare-stolnic) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. Trei boieri rămaseră... Paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr. DELAVRANCEA, O. II 39. Au doar nu mi-ați jurat și mie credință cînd eram numai stolnicul Petre? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ Șef bucătar boieresc. Spune stolnicului să scoată din pivniță o garafă de Comandaria de cea bună... ALECSANDRI, T. 1243. Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie. FILIMON, C. 119. 2. (În obiceiurile populare) Persoană care conduce nunta și care servește nuntașii la masă. Unde-i stolnicul de casă, Cu bun răspuns să ne iasă? SEVASTOS, N. 121.

STOLNIC ~ci m. 1) (în Țara Românească și în Moldova din Evul Mediu; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier de divan care avea în grijă masa domnitorului. 2) înv. Bucătar-șef la curtea unui boier. 3) înv. Bărbat care servea mesenii în timpul ospățului de la nuntă. /<sl. stoliniku

STOLNICIE f. ist. 1) Funcție de stolnic. 2) Durata acestei funcții. /stolnic + suf. ~ie

stolnic m. marele bucătar care purta grijă de masa domnească; de el depindeau bucătarii, grădinarii și pescarii Curții. [Slav. STOLINĬKŬ intendentul mesei (din STOLŬ, masă)].

stólnic m. (vsl. stolĭnikŭ, d. stolŭ, masă, d. vgerm. stôl, ngerm. stuhl, scaun). Vechĭ. Șefu meseĭ domneștĭ, maĭ mare peste bucătarĭ (numițĭ și eĭ „stolnici”), pescarĭ și grădinarĭ. Azĭ. Nord. Acela care servește la un ospăț de nuntă. Olt. Conăcar, acela care poartă plosca și bradu de nuntă. V. boĭer, becer, șafar, sofragiŭ.

stolnicíe f. Calitatea de stolnic. Locu unde lucra el.

stolnic s. m., pl. stolnici

stolnicie s. f., art. stolnicia, g.-d. art. stolniciei; pl. stolnicii, art. stolniciile (desp. -ci-i-)

!vtori-stolnic (desp. vto-ri-) s. m., pl. vtori-stolnici corectat(ă)

ftori-stolnic v. vtori-stolnic

stolnic s. m., pl. stolnici

!stolnicie s. f., art. stolnicia, g.-d. stolnicii, art. stolniciei; pl. stolnicii, art. stolniciile

vtori-stolnic / ftori-stolnic s. m., pl. vtori-stolnici / ftori-stolnici

ftori-stolnic/vtori-stolnic s. m.

stolnic s. m., pl. stolnici

stolnicie s. f., art. stolnicia, g.-d. art. stolniciei; pl. stolnicii

STOLNEC s. m. v. stolnic.

STOLNIC s. m. (Mold., ȚR) Dregător care se ocupa de masa domnească, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor (uneori cu determinări de tipul mare, vel). A: Stolnic mare, cu obiceiul la dzile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, și vine înaintea bucatelor domnești, le tocmește pre masă înaintea domnului cu tipsiile. URECHE. După vel ban, vel paharnic, vel visternic, vel stolnic ... fieștecare boierie să păzea si să cinstea la rînduiala sa. GHEORGACHI; cf. NCL II, 290; PSEUDO-COSTIN, 11^v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); NECULCE. B: Radul stolnicul, feciorul lui Tudor șătrarul din Greci. ANON. BRÎNCOV., s. v. șătrar. Radul stolnecul ot Boldești. LET. TR, 32^v; cf. LET. TR, 37^r, 38^v, 50^r, 67^r. // C: Stolnik. AC, 372. Variante: stolnec (LET. ȚR, 32^v). Etimologie: sl. stolĭnikŭ.

stolnicie s.f. (înv.) 1. slujba, funcția stolnicului domnesc; calitatea de stolnic; perioadă în care cineva deținea această slujbă. 2. instituție administrativă care se afla sub conducerea stolnicului; clădire în care se afla această instituție.

stólnic, stolnici, s.m. Colac ceremonial, pâine „pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou” (Papahagi, 1925): „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. (...) În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar, 1980: 9). – Din vsl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc” (Șăineanu, Scriban, MDA).

stolnic, stolnici, s.n. – (gastr.) „Ptită de grâu ce se duce la biserică”; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi, 1925); „Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu’ vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării” (Memoria, 2001: 17). ♦ „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. (...) În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar, 1980: 9). – Din vsl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc” < stolŭ „masă” (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

stolnic, -i, s.n. – (gastr.) „Ptită de grâu ce se duce la biserică”; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi 1925): „Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu’ vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării” (Memoria 2001: 17). ♦ „Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat”. „În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală” (Calendar 1980: 9). – Din sl. stolĭnikŭ „șef bucătar boieresc”.