STOLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Orar¹ pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. – Din it., fr., lat. stola.

stolă² sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 180 / Pl: ~le / E: nct] (Îvr) Strat¹ (26).

stolă¹ sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 217 / Pl: ~le / E: lat stola] 1 Veșmânt bisericesc în formă de fâșie, pe care îl poartă pe după gât preoții catolici în timpul oficierii diferitelor slujbe Vz patrafir. 2 (Înv) Venit obținut de preot de la serviciul altarului. 3 (Îvr) Rantie (1). 4 (În Ant) Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane peste tunică.

STOLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Un fel de orar¹ pe care îl poartă preoții catolici în timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.

STOLĂ, stole, s. f. Ornament bisericesc în formă de fîșie lungă, pe care îl poartă pe după gît preoții catolici cînd slujesc și ale cărui capete atîrnă de ambele părți ale pieptului. V. orar². Oameni... care nu au nici țimară, nici stolă. NEGRUZZI, S. III 405.

STOLĂ s.f. 1. Rochie largă, căzînd în falduri și încinsă cu două brîuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. Ornament de forma unei fîșii lungi, purtat pe după gît de preoții catolici la slujbă. [< it., fr., lat. stola].

STOLĂ¹ s. f. 1. rochie largă, căzând în falduri și încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. ornament de forma unei fâșii lungi, purtat pe după gât de preoții catolici la slujbă. (< it., fr., lat. stola)

-STOLĂ² elem. „dilatație, alungire”. (< fr. -stole, cf. gr. stellein, a echipa)

STOLĂ ~e f. 1) Rochie largă și lungă până la pământ, încinsă cu două cordoane, purtată de matroanele romane. 2) Fâșie lungă și îngustă, ornamentată, purtată pe după gât de preoții catolici în timpul slujbei. /<lat. stola

stolă s. f., g.-d. art. stolei; pl. stole

stolă s. f., g.-d. art. stolei; pl. stole

stolă s. f., g.-d. art. stolei; pl. stole

stolă (-le), s. f. – 1. Un anumit fel de rochie purtată de matroanele romane. – 2. Un veșmînt preoțesc. It. stola, din gr. στολή „podoabă”. De la aceeași rădăcină provin stolisi (var. stolui, stoli), vb. (a orna, a împodobi), din ngr. στολίζω (Gáldi 257) și stolui, vb. (a înmuia pielea cu mijloace mecanice).

-STOLĂ „dilatație, alungire”. ◊ gr. stello, ein „a arma, a echipa” > fr. -stole, germ. id., engl. id. > rom. -stolă.

STOLĂ s. f. (Trans. SV) Un fel de orar pe care preoții catolici îl poartă în timpul slujbelor religioase. întîi dreapta căsătoriților să leagă cu stola, a doua pun inelul unul altuia în al patrulea deaget, a treia-ș spun voia unul altuia. PP, 105^r. Etimologie: lat. stola.

stolă, stole, s.f. (înv.) strat.

stólă, stole, s.f. Fâșie lungă și îngustă, purtată de preoții catolici în timpul slujbei: „…și stole de 100 coroane, pentru îndeplinirea oficiului cantoral” (Câmpeanu, 2016). – Din lat. stola (DEX, MDN).