STENOZA, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.

stenoza vr [At: ANTONESCU, D. / Pzi: 3 ~zează / E: fr sténoser] A face o stenoză.

STENOZA, pers. 3 stenozează, vb. I. Refl. (Med.; despre canale, orificii ale organelor) A se îngusta, a face o stenoză. – Din fr. sténoser, engl. stenose.

STENOZA vb. I. tr., refl. (Med.) A (se) îngusta; a face o stenoză. [< fr. sténoser].

STENOZA vb. tr., refl. a face stenoză. (< fr. sténoser, engl. stenoze)

stenoză sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ze / E: fr sténose] Îngustare a unui orificiu sau a unui organ cavitar, produsă de un proces inflamator, tumoral, degenerativ sau ca urmare a unei cicatrizări.

STENOZĂ, stenoze, s. f. Îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism (în urma unei cicatrizări sau a unei tumori). Stenoza pilorului.

STENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „scurt”, „strîns”, „limitat”, „restrîns”, „restrîngere”. [< fr. sténo-, it. steno-, cf. gr. stenos].

STENOZĂ s.f. (Med.) Îngustare (patologică) a unui canal sau a unui orificiu din organism. // -stenoză – element secund de compunere savantă cu semnificația „îngustare”, „strîmtare”. [< fr. sténose, cf. gr. stenos – strîmt].

STENO-, -STENOZĂ elem. „strâmt, limitat”, „îngustare”; „stenografie”. (< fr. sténo-, -sténose, cf. gr. stenos, stenosis)

-STENOZĂ² elem. steno-.

STENOZĂ¹ s. f. îngustare a unui canal sau a unui orificiu din organism. (< fr. sténose)

STENOZĂ ~e f. med. Stare patologică constând în îngustarea unui canal sau a unui orificiu anatomic (ceea ce produce tulburări în funcționarea organismului). ~ intestinală. ~ aortică. /<fr. sténose

stenoza vb., ind. prez. 3 sg. stenozează

stenoză s. f., g.-d. art. stenozei; pl. stenoze

stenoză s. f., g.-d. art. stenozei; pl. stenoze

stenoză s. f., g.-d. art. stenozei; pl. stenoze

STEN-, v. STENO-. □ ~odont (v. -odont), adj., cu dinți înguști; ~oxibionte (v. oxi-, v. -biont), s. n. pl., organisme care suportă numai mici schimbări în cantitatea de oxigen din mediul lor de viață.

STENO- „restrîns, limitat, redus, puțin”. ◊ gr. stenos „îngust, strîmt” > fr. sténo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. steno-. □ ~bar (v. -bar), adj., (despre viețuitoare) sensibil la variațiile presiunii atmosferice; ~bate (v. -bat₁), s. n. pl., organisme marine care viețuiesc la o anumită adîncime; ~batic (v. -batic), adj., 1. adj., (Despre plancton) Cu adaptabilitate redusă față de zonele de adîncime. 2. adj., Relativ la distribuția pe verticală a organismelor vegetale acvatice în mări și oceane; ~bionte (v. -biont), adj., s. n. pl., (organisme) care suportă doar variații limitate ale factorilor de mediu; ~bioză (v. -bioză), s. f., stare a speciilor care permite suportarea unor variații restrînse ale factorilor de mediu; ~cardie (v. -cardie), s. f., senzație de strîngere precordială, specifică anghinei pectorale; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe înguste; ~cefal (v. -cefal), adj., cu craniul îngust; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., asociație vegetală sau animală cu un areal limitat de distribuție; ~cist (v. -cist), s. n., celulă axilară prezentă în frunzele unor mușchi; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri înguste; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (animale sau vegetale) cu areal restrîns la răspîndire; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., răspîndire geografică limitată la un areal mic; ~fag (v. -fag), adj., s. n., (organism) care se hrănește cu un număr redus de specii animale sau vegetale; ~file (v. -fil₂), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu frunze înguste. 2. s. f. pl., Frunze reduse, rezultate în urma adaptării istorice a plantelor la anumite condiții de viață; ~fot (v. -fot), adj., (despre plante și animale) cu adaptabilitate redusă față de variațiile de lumină; sin. stenofotic; ~fotic (v. -fotic), adj., stenofot*; ~grafie (v. -grafie), s. f., înregistrare grafică rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale; sin. brahigrafie, tahigrafie; ~gramă (v. -gramă), s. f., text înregistrat prin stenografie; ~haline (v. -halin), adj., s. n. pl., (organisme) cu adaptabilitate redusă față de condițiile de salinitate a apei; ~higrobiont (v. higro-, v. -biont), adj., (despre specii) care, pentru menținerea existenței, necesită condiții de umiditate strict limitate și determinate; ~mer (v. -mer), adj., (despre agenți patogeni) care atacă un număr restrîns de organe ale plantei-gazdă; ~morf (v. -morf), adj., (despre plante) cu înfățișare mai mică decît la forma tipică; ~petal (v. -petal), adj., cu petale înguste; ~pter (v. -pter), adj., cu aripi înguste; ~riz (v. -riz), adj., cu rădăcina îngustă; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe înguste; ~spermocarpie (v. spermo-, v. -carpie), s. f., degenerare a ovulelor după fertilizare, avînd ca rezultat fructe parțial sau complet lipsite de semințe; ~term (v. -term), adj., (despre organisme) care suportă doar variații limitate ale temperaturii mediului înconjurător; sin. stenotermic; ~termic (v. -termic), adj., stenoterm*; ~top (v. -top), adj., 1. (Despre plante și animale) Care prezintă o răspîndire ecologică limitată. 2. Adaptat la condiții ecologice puțin variabile; sin. stenotopic; ~topic (v. -topic), adj., stenotop* (2); ~topie (v. -topie), s. f., adaptabilitate a organismelor față de variatele condiții ecologice; ~trof (v. -trof), adj., (despre agenți patogeni) care produce infecții în limite foarte înguste ale condițiilor ecologice; ~tropic (v. -tropic), adj., care nu poate suporta variații mari ale factorilor ecologici; ~xen (v. -xen), adj., (despre paraziți) adaptat la o gazdă unică sau la mai multe gazde din grupe zoologice apropiate.

-STENOZĂ „îngustare, strîmtare, strictură”. ◊ gr. stenosis „strîmtare, îngustare” > fr. -sténose, germ. id. > rom. -stenoză.