16 definiții pentru steluță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stele (pl. lui stea) + suf. -uță.

STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stea + suf. -uță.

STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1). Dincolo de Siret se aprind focuri; steluțele sfioase încep a tremura în mările de sus. SADOVEANU, O. II 190. Zări... într-o depărtare licărind o lumină ca o steluță. ISPIRESCU, L. 395. Trei fecioare albe, nalte și frumoase... s-au nălțat în ceruri, cîntînd împreună... și ca trei steluțe se pierdură în stele. ALECSANDRI, P. I 192. ◊ (Poetic) O, blîndă, mult duioasă și tainică lumină, În veci printre steluțe te cată al meu dor. ALECSANDRI, P. I 119. ♦ Fig. Nume dat femeii iubite. V. stea (I 1). N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire, Steluță zîmbitoare dincolo de mormînt! ALECSANDRI, O. 124. ♦ Fig. Scînteie. În cenușă nu licărea nici o steluță. SADOVEANU, O. III 148. II. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). Printre florile ce vă trimit veți găsi împrăștiete mai multe floricele albastre cu o steluță galbenă în mijloc. NEGRUZZI, S. I 103. ♦ Asterisc. 2. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă în formă de stea, care se fierbe în supă. 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată albă pe fruntea unor animale. V. stea (II 1 e). Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte Cu steluță albă-n frunte. ALECSANDRI, P. II 89. Mărioara se-ntîlnea C-un străin care venea Pe-un fugar sirep de munte Cu steluță albă-n frunte. id. O. 105. Vin oile de la munte Cu steluțe albe-n frunte (Carul cu nuiele). GOROVEI, C. 46. 5. Fig. Fulg de zăpadă. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie, Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie. ALECSANDRI, O. 169. III. Plantă erbacee cu flori albe, care crește prin păduri umbroase și umede (Stellaria nemorum). ◊ Compus: steluțe-de-munte = albumeală. Caraimanul cu țancuri ascuțite, pe brîiele cărora cresc friguroasele steluțe-de-munte. VLAHUȚĂ, la CADE.

STELÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la stea) 1) Pată mică de culoare albă pe fruntea unor animale. 2) la pl. Pastă făinoasă în formă de stele mici. 3) Fulg de zăpadă. 4) Cusătură în formă de stea. 5) Ochi de grăsime pe suprafața unor alimente lichide ferbinți. 6) Plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunze late, alungite, cu flori albe, ce crește prin locuri umbroase și umede. /stele + suf. ~uță

steluță f. 1. asterisc; 2. bucată de sticlă în formă de stea pentru policandre; 3. pl. stelișoare; 4. Bot. Mold. bătrâniș.

stelúță f., pl. e. Stea mică. Semn tipografic în formă de stea (asterisc). O plantă care crește prin pădurile umbroase și umede (stellaria nemorum, cu varietatea stellaria holostea, numită și iarbă moale). Pl. Tăĭețeĭ în formă de steluțe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe

stelúță s. f., g.-d. art. stelúței; pl. stelúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STELÚȚĂ s. 1. v. asterisc. 2. (reg.) strelici. (~e de grăsime, în supă.) 3. (BOT.; Stellaria nemorum) (reg.) albumeală, bătrâniș, iarbă-moale, steaua-fetei. 4. (BOT.; Erigeron alpinus și racemosus) (reg.) ochiul-boului.

STELÚȚĂ s. v. albumeală, albumiță, bătrâniș, bumbișor, floarea-reginei, floare-de-colț, licurici, rocoțea, scânteiuță.

steluță s. v. ALBUMEALĂ. ALBUMIȚĂ. BĂTRÎNIȘ. BUMBIȘOR. FLOAREA-REGINEI. FLOARE-DE-COLȚ. LICURICI. ROCOȚEA. SCÎNTEIUȚĂ.

STELUȚĂ s. 1. (TIPOGR.) asterisc, stea. (~ poate trimite la o notă aflată în josul paginii.) 2. (reg.) strelici. (~ de grăsime, în supă.) 3. (BOT.; Slellaria nemorum) (reg.) albumeală, bătrîniș, iarbă-moale, steaua-fetei. 4. (BOT.; Erigeron alpinus și racemosus) (reg.) ochiul-boului.

STELUȚA-FÉTEI s. v. răcovină.

steluța-fetei s. v. RĂCOVINĂ.

steluță-albă s. v. RĂCOVINĂ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ASTER L., STELUȚĂ, fam. Compositae. Gen originar din America de N, Africa de S, Asia și Europa, peste 350 de specii (erbacee, anuale, bienale, majoritatea însă vivace), glabre sau pubescente. Frunze alterne fără stipele, dentate sau nedentate. Flori sesile așezate pe un receptacul comun și reunite în calatidii (înconjurate de un involucru cu foliolele așezate de cele mai multe ori imbricat, în mai multe rînduri, verzi, pieloase) singulare, în panicule mai dense sau mai rare sau în buchete umbelate. Florile radiale deseori liniar-oblongi, uniseriale, albe, albastre, violacee, roșii, cele ale discului tubuloase, galbene, rar purpur-violete, stigmat cu diviziunile lanceolate la vîrf. Perii papului, 2-3 seriali.

Intrare: steluță
steluță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • steluță
  • steluța
plural
  • steluțe
  • steluțele
genitiv-dativ singular
  • steluțe
  • steluței
plural
  • steluțe
  • steluțelor
vocativ singular
plural