STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje.

stei¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri și (rar, m) ~ / E: nct] 1 Colț (ascuțit) de stâncă. 2 (Pex) Stâncă (1). 3 (Fig) Fâșie de pământ pietros. 4 (Rar) Bolovan (2).

STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. scr. stenje.

STEI, steiuri, s. n. (Uneori determinat prin «de stîncă», «de piatră») Colț de stîncă, stîncă ascuțită. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă... DEȘLIU, M. 5. Să fi căzut?... Cătălin?... El, care sărea din stei în stei, care urca muchia ca o capră sălbatică? DELAVRANCEA, O. II 120. Mai cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. ◊ Fig. Prea-nțeleptul de trei zile, în extazul lui... Era stei de nemișcare și cu ochii în pămînt. MACEDONSKI, O. I 100. ♦ Fîșie de pămînt pietros. Tatăl tău cu plugul ară steiul, zgîrie pămîntul lui puțin. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 167-168, 9/1. ♦ (Rar) Bucată, bolovan mare de piatră, de sare etc. [Fața lacului] sta linsă, limpede, înghețată, ca un stei de sare străvezie. GALACTION, O. I 44. [Aias] Scutul lui Ector a spart cu steiul cît piatra de moară. MURNU, I. 143. – Pl. și: (m.) stei (ISPIRESCU, M. V. 47).

STEI ~uri n. 1) Stâncă ascuțită. 2) Bucată compactă dintr-o materie oarecare (de piatră, de sare etc.). [Monosilabic] /Orig. nec.

2) steĭ n., pl. urĭ (poate d. stea: stea în frunte = steĭ!). Munt. Pată de păr alb în frunte la caĭ. V. bălțat și țintat.

1) steĭ n., pl. urĭ (sîrb. stenje, stena, stîncă, vsl. stĭena. V. stan, stîncă). Vest. Stîncă: cățărîndu-se din steĭ în steĭ (Isp.), pe steĭurĭ de cremene (CL. 1912, 1202), un bolovan dintr’un steĭ (Univ. 19 Ian. 1916, coresp. T. Jiuluĭ).

steiu n. stană: cățărânduse din steiu în steiu ISP. [Origină necunoscută].

stei s. n., pl. steiuri

stei s. n., pl. steiuri

stei s. n., pl. steiuri

stei (-ie), adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

STEI subst. 1. Steia, țig. (16 B II 16) și Steia b. (17 B I 432, II 180). Cf. blg. Steja < Stefan (etim. Weigand). 2. Steaiotă t., suf. -olă indica un antroponim.