Definiția cu ID-ul 956903:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STEI, steiuri, s. n. (Uneori determinat prin «de stîncă», «de piatră») Colț de stîncă, stîncă ascuțită. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă... DEȘLIU, M. 5. Să fi căzut?... Cătălin?... El, care sărea din stei în stei, care urca muchia ca o capră sălbatică? DELAVRANCEA, O. II 120. Mai cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. ◊ Fig. Prea-nțeleptul de trei zile, în extazul lui... Era stei de nemișcare și cu ochii în pămînt. MACEDONSKI, O. I 100. ♦ Fîșie de pămînt pietros. Tatăl tău cu plugul ară steiul, zgîrie pămîntul lui puțin. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 167-168, 9/1. ♦ (Rar) Bucată, bolovan mare de piatră, de sare etc. [Fața lacului] sta linsă, limpede, înghețată, ca un stei de sare străvezie. GALACTION, O. I 44. [Aias] Scutul lui Ector a spart cu steiul cît piatra de moară. MURNU, I. 143. – Pl. și: (m.) stei (ISPIRESCU, M. V. 47).