13 definiții pentru „staul”   declinări

STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.

STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.

STÁUL, staule, s. n. 1. Grajd. Pasul fără voie îl întorcea înapoi, cu de la sine putere, cum foamea întoarce, spre staulul ei, vita flămînzită. POPA, V. 68. Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină. COȘBUC, P. I 115. Calul să nu-l dai de sub tine... pînă nu vei avea staulul tău. SBIERA, P. 42. Vaca bună se vinde în staul = lucrul bun e apreciat și fără să fie lăudat. 2. Loc îngrădit (uneori și acoperit), în cîmp sau lîngă casă, unde stau oile sau (mai rar) caprele. V. ocol, tîr1ă. Bine-Vede și Bine-Aude au rămas lîngă staulul caprelor, culcați cu botul pe labe. RETEGANUL, P. III 38. Băgîndu-le în staul și dîndu-le fîn, au văzut că apucă ca lupii, pentru că era fripte de foame. SBIERA, P. 9. Vulpoiul însă... întorcîndu-și pe furiș ochii în partea staulului unde se închisese pentru acea zi turma de oi... începu să strige. ODOBESCU, S. III 245. ◊ Expr. A închide lupul în staulul oilor = a pune pe cineva la o treabă unde poate face mult rău. 3. Fig. (Învechit) Biserică, religie, credință. După ce o aduse în staulul moametan (= mahometan), mă cunună cu dînsa. GORJAN, H. IV 133. ◊ Compus: (în biserica ortodoxă) staulele-floriilor = duminica floriilor. – Variantă: stáur (RETEGANUL, P. IV 15, BUDAI-DELEANU, Ț. 364) s. n.

STÁUL s. (înv. și reg.) ogradă, sălaș, (reg.) coșar, cotârlete, obor, ocol, palancă, plasă, saia, târlă, țarc, voreț, (Mold. și Transilv.) pătul, (Transilv., Ban și Mold.) poiată, (prin Mold.) serai, (Ban.) ștalog. (~ de oi.)

STÁUL s. v. grajd, stână, strungă, târlă.

stául (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199).

STÁUL ~e n. 1) Loc îngrădit (și acoperit) pentru oi și capre; ocol. 2) Construcție specială unde se țin vitele; grajd. [Sil. sta-ul] /<lat. stab[u]lum

staul n. îngrădire pentru vite. [Lat. stabulum].

stául n., pl. e (lat. stábulum, pop. stablum, stare,a sta; it. stabbio, băligar, parc; fr. étable, staul. D. rom. vine ngr. stávlos, staul. Cp. cu sulă). Grajd de boĭ orĭ de oĭ. Staulele Floriilor (N. Cost.). Floriile. – În Trans. și stáur (Ret. și BSG. 1933, 326 și 327).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

stául, staule, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALRRM, 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum „locaș, sălaș; grajd, stână; coteț” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; Graur, 1980; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. stál, istál, stár (Drăganu, cf. DER).

stául, -e, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALR 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum (Graur 1980).