staul, staule, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALRRM, 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum „locaș, sălaș; grajd, stână; coteț” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; Graur, 1980; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. stál, istál, stár (Drăganu, cf. DER).