staul sn [At: PRAV. 23 / V: (îrg) ~ur, ~ură sf (Pl: ~ure), (înv) stau (Pl: ~uri, ~uă), ~ă sf, ~aor, ~uri, ~av / P: sta-ul, (rar) staul / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml stablum] 1 Îngrăditură sau construcție (improvizată) făcută din lemn sau din strujeni de porumb, din stuf, din papură etc., situată pe o pășune sau în apropierea casei, unde se adăpostesc (vara) oile sau caprele în timpul nopții ori înainte de muls Si: ogradă, (reg) coșar¹ (1), obor, palancă, pătul, plasă¹ (reg) serai. V: cotârlete, ocol, perdea, poiată, saivan, sălaș, târlă, țarc, voreț. 2 (Îe) A închide lupul în ~ul oilor A pune pe cineva la o treabă în care poate face mult rău. 3 (Reg) Adăpost de iarnă pentru oi. 4 (Reg) Loc unde ciobanii închid oile (noaptea) cu scopul de a îngrășa pământul. 5 (Reg) Parte a ocolului „unde se dau oile sterpe”. 6 (Reg) Loc dinaintea strungii unde se odihnesc oile după muls. 7 (Reg) Țarc pentru miei. 8 (Trs) Loc îngrădit unde sunt băgate oile pentru a fi mulse. 9 (Îe) A da în ~ A mâna oile pentru a fi mulse. 10 (Reg) Stână (2). 11 (Reg) Stăuină (1). 12 (Reg) „Loc unde se lasă merindea într-o cupă, pentru cioban”. 13 (Reg) Strungă. 14 (Îrg) Grajd (1). 15 (Reg) Loc în care dorm (vara) peste noapte vitele sau caii V staniște (1). 16 (Îvr; pex) Cireadă¹ (1). 17 (Îrg; pex) Colibă (1). 18 (Trs; îf staur) Ocol unde dorm porcii în pădure. 19 (Reg; pcf) Stavilă (1) la moară. 20 (Înv; fig) Biserică (1). 21 (Înv; pex) Credință religioasă. 22 (Trs; Mol; îs) ~e(le) floriilor (sau florilor) ori ~aoru florii, ~aolele cu florile Florii (1).

STAUL, staule, s. n. 1. Grajd. Pasul fără voie îl întorcea înapoi, cu de la sine putere, cum foamea întoarce, spre staulul ei, vita flămînzită. POPA, V. 68. Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină. COȘBUC, P. I 115. Calul să nu-l dai de sub tine... pînă nu vei avea staulul tău. SBIERA, P. 42. Vaca bună se vinde în staul = lucrul bun e apreciat și fără să fie lăudat. 2. Loc îngrădit (uneori și acoperit), în cîmp sau lîngă casă, unde stau oile sau (mai rar) caprele. V. ocol, tîrlă. Bine-Vede și Bine-Aude au rămas lîngă staulul caprelor, culcați cu botul pe labe. RETEGANUL, P. III 38. Băgîndu-le în staul și dîndu-le fîn, au văzut că apucă ca lupii, pentru că era fripte de foame. SBIERA, P. 9. Vulpoiul însă... întorcîndu-și pe furiș ochii în partea staulului unde se închisese pentru acea zi turma de oi... începu să strige. ODOBESCU, S. III 245. ◊ Expr. A închide lupul în staulul oilor = a pune pe cineva la o treabă unde poate face mult rău. 3. Fig. (Învechit) Biserică, religie, credință. După ce o aduse în staulul moametan (= mahometan), mă cunună cu dînsa. GORJAN, H. IV 133. ◊ Compus: (în biserica ortodoxă) staulele-floriilor = duminica floriilor. – Variantă: staur (RETEGANUL, P. IV 15, BUDAI-DELEANU, Ț. 364) s. n.

STAUL ~e n. 1) Loc îngrădit (și acoperit) pentru oi și capre; ocol. 2) Construcție specială unde se țin vitele; grajd. [Sil. sta-ul] /<lat. stab[u]lum

staul n. îngrădire pentru vite. [Lat. stabulum].

stául n., pl. e (lat. stábulum, pop. stablum, stare,a sta; it. stabbio, băligar, parc; fr. étable, staul. D. rom. vine ngr. stávlos, staul. Cp. cu sulă). Grajd de boĭ orĭ de oĭ. Staulele Floriilor (N. Cost.). Floriile. – În Trans. și stáur (Ret. și BSG. 1933, 326 și 327).

staol sn vz staul

staor sn vz staul

staore sn vz staul

stau sn vz staul

staulă sf vz staul

staur sn vz staul

staură sf vz staul

stav sn vz staul

STAUR s. n. v. staul.

staul s. n., pl. staule

staul s. n., pl. staule

staul s. n., pl. staule

staul (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199).

STAUL s. (înv. și reg.) ogradă, sălaș, (reg.) coșar, cotârlete, obor, ocol, palancă, plasă, saia, târlă, țarc, voreț, (Mold. și Transilv.) pătul, (Transilv., Ban. și Mold.) poiată, (prin Mold.) serai, (Ban.) ștalog. (~ de oi.)

STAUL s. v. grajd, stână, strungă, târlă.

staul s. v. GRAJD. STÎNĂ. STRUNGĂ. TÎRLĂ.

STAUL s. (înv. și reg.) ogradă, sălaș, (reg.) coșar, cotîrlete, obor, ocol, palancă, plasă, saia, tîrlă, țarc, voreț, (Mold. și Transilv.) pătul, (Transilv., Ban. și Mold.) poiată, (prin Mold.) serai, (Ban.) ștalog. (~ de oi.)

staurile-florii s. pl. v. DUMINICA FLORIILOR. FLORII.

stául, staule, (staol, staor), s.n. Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALRRM, 1971: 376). – Lat. stab(u)lum „locaș, sălaș; grajd, stână; coteț” (Pușcariu, după DER; MDA). ■ Cuv. rom. > magh. stál, istál, stár (Drăganu, după DER).

staul, staule, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALRRM, 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum „locaș, sălaș; grajd, stână; coteț” (Scriban; Pușcariu, cf. DER; Graur, 1980; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. stál, istál, stár (Drăganu, cf. DER).

staul, -e, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALR 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum (Graur 1980).