stampila v vz ștampila

STAMPILA vb. I. v. ștampila.

stampilà v. a pune stampila.

ȘTAMPILĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampilă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

stampilă sf vz ștampilă¹

ștambelă sf vz ștampilă¹

ștambilă sf vz ștampilă¹

ștampel sn vz ștampilă¹

ștampelă sf vz ștampilă¹

ștampila vt [At: COSTINESCU / V: (rar) st~ / Pzi: ~lez / E: ștampilă¹ cf fr estampiller, it stampigliare] 1 (C. i. documente, mărfuri etc.) A aplica o ștampilă¹ Si: (îrg) a ștempela (1), a ștemplui. 2 (Rar; fig) A stigmatiza.

ștampilă¹ sf [At: COSTINESCU / V: (rar) st~, (reg) ~mbelă, ~mbi~, ~pelă (Pl: ~li) sf, ~pel (Pl: ~uri) sn / Pl: ~le, (reg) ~li / E: fr estampille cf it stampiglia] 1 instrument format dintr-o placă (de cauciuc, lemn sau metal), pe care este gravat un semn (constând într-o inscripție sau o emblemă), fixată pe un mâner, cu care se aplică o ștampilă¹ (2) Si: sigiliu, (reg) pecete, ștempel (1). 2 Semn care se aplică (de către oficialitate) pe un un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri, pe obiecte sau pe corpul animalelor pentru a certifica proveniența sau apartenența acestora etc. Si: marcă, parafă, sigiliu, (reg) biag, pecete, ștempel (2), țil. 3 (Fig) Trăsătură caracteristică Si: (reg) pecete. 4 (Reg; îf ștambilă) Timbru (poștal). 5 (Arg) Tatuaj.

ștampilă² sf [At: LEXIC REG. 110 / Pl: ~le / E: ger Stamperl] (Buc) 1 Țoi (pentru rachiu). 2 Cantitatea unei ștampile² (1).

ȘTAMPILĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampilă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

ȘTAMPILA, ștampilez, vb. I. Tranz. A aplica o ștampilă. – Variantă: stampila vb. I.

ȘTAMPILĂ, ștampile, s. f. 1. Piesă formată dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal, fixată pe un mîner, și purtînd gravat un semn, o inscripție sau o emblemă; muiată în tuș, se imprimă pe un act pentru a-i da valabilitate; semnul imprimat astfel. V. sigiliu, pecete. ◊ Fig. Țin să protestez... împotriva calificării oficiale de «scriitor popular» în înțeles peiorativ, pe care diriguitorii de ieri ai Romîniei burgheze o puseseră ca o ștampilă convențională asupra lui Ion Creangă. SADOVEANU, E. 86. Noi nu publicăm decît informații cu ștampila oficialității. REBREANU, R. II 35. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc. V. marcă. – Variantă: stampilă s. f.

STAMPILĂ s.f. v. ștampilă.

ȘTAMPILA vb. I. tr. A pune o ștampilă. [Var. stampila vb. I. / < it. stampigliare, cf. fr. estampiller].

ȘTAMPILĂ s.f. 1. Piesă fixată pe un mîner și purtînd gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. [Var. stampilă s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

ȘTAMPILA vb. tr. a aplica o ștampilă. (< fr. estampiller, după it. stampigliare)

ȘTAMPILĂ s. f. 1. piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. (< fr. estampille, după it. stampiglia)

A ȘTAMPILA ~ez tranz. (acte, scrisori, semnături etc.) A autentifica prin aplicarea unei ștampile; a pecetlui. ~ un act. /<fr. estampiller

ȘTAMPILĂ ~e f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții, care se aplică pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfă sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta proveniența sau apartenență); marcă. [G.-D. ștampilei] /<fr. estampille

stampilă f. 1. pecete destinată a stabili autenticitatea brevetelor; 2. marcă indicând provenința unui lucru.

*stampílă f., pl. e (fr. estampille, d. sp. estampilla, dim. d. estompa). Sigil de cerneală: stampila poșteĭ pe scrisoare. Instrumentu cu care se stampilează: o stampilă de alamă, de caucĭuc. Pop. Ștampilă (germ. stempel, rus. štémpelĭ). V. danga, pecete.

*stampiléz v. tr. (fr. estampiller). Pun stampila, însemn cu stampila: a stampila scrisorile la poștă. Fig. Stigmatizez: a rămas stampilat pe vecie. – Pop. ștampilez (germ. stempeln).

ștampila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ștampilez, 3 ștampilează; conj. prez. 1 sg. să ștampilez, 3 să ștampileze

ștampilă s. f., g.-d. art. ștampilei; pl. ștampile

ștampila (a ~) vb., ind. prez. 3 ștampilează

ștampilă s. f., g.-d. art. ștampilei; pl. ștampile

ștampila vb., ind. prez. 1 sg. ștampilez, 3 sg. și pl. ștampilează

ștampilă s. f., g.-d. art. ștampilei; pl. ștampile

stampilă, -le.

ștampila, ștampilez v. t. 1. a săruta cu pasiune. 2. a învineți ochii (cuiva) cu lovituri de pumn.

ștampilă, ștampile s. f. 1. sărut. 2. vânătaie în jurul ochilor, urmă a unei lovituri violente primite în zona ochilor.

ȘTAMPILA vb. a pecetlui, (livr.) a oblitera, (înv. și reg.) a ștemplui. (A ~ un act.)

ȘTAMPILĂ s. pecete, sigiliu, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)

ȘTAMPILA vb. a pecetlui, (înv. și reg.) a ștemplui. (A ~ un act.)

ȘTAMPILĂ s. pecete, sigiliu, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)