9 definiții pentru stambol

STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.

STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în țările românești în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.

stamból s. m., pl. stambóli

stamból s. m., pl. stambóli

STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Mold.) Baniță. Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă... Atuncea venim să luăm o stamboală, ca să cărăm galbenii. C. PETRESCU, R. DR. 16. Un cap cît o stamboală de mare. HOGAȘ, M. N. 82. La Brăila-n vale... Încarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = fără măsură, din belșug; cu carul, cu ghiotura. O cărat aurul cu stamboala de peste nouă mări și nouă țări. C. PETRESCU, O. P. II 110. ♦ Conținutul unei banițe. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind, în preajma unei stamboale de jaratec. HOGAȘ, H. 36. – Variantă: (Mold.) stamból (ȘEZ. I 121) s. n.

stamboálă f., pl. e (turc. istambol-kilé, chilă de Stambul; bg. stamboliĭa, sac de ovăs). Est. Baniță. – Și stambol, n., pl. oale = 12 ocale.

stambolíŭ m. (turc. istambollu, stambollu, adică „de Stambul”. V. stamboală). Vechĭ. Galben turcesc, numit și turaliŭ (Valora 9 leĭ [cel egiptenesc chear 8 și 7]. Iorga. Negoț. 125 și 224). – Și stamból, pl. lĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

stamboálă s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

Intrare: stambol
stambol
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stambol stambolul
plural stamboli stambolii
genitiv-dativ singular stambol stambolului
plural stamboli stambolilor
vocativ singular
plural