13 definiții pentru stabil

STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis.

STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis.

STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. (Despre obiecte) Care e bine așezat, bine fixat, care nu se răstoarnă, nu se clatină; solid. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine, care nu poate fi descompus decît cu greu într-o reacție. 2. (Despre abstracte) Care nu e supus fluctuațiilor, care nu se schimbă; statornic, ferm. Timp stabil. Valută stabilă.Echilibru stabil v. echilibru. 3. (Despre populații, în opoziție cu nomad) Care locuiește permanent în același loc, statornic. Populație stabilă.

stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle

stabíl adj. m., pl. stabíli; f. sg. stabílă, pl. stabíle

STABÍL adj. 1. v. fix. 2. fix, permanent, statornic. (O așezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 4. statornic, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 5. v. consecvent. 6. v. durabil.

Stabil ≠ fluctuant, instabil, mobil, neconstant, schimbător, variabil, nestabil

STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine așezat, solid. ♦ (Chim.; despre substanțe) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].

STABÍL, -Ă adj. 1. trainic, bine așezat, solid. ◊ (despre substanțe) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ◊ durabil, permanent. 3. (despre populații) care locuiește permanent în același loc. (< lat. stabilis, it. stabile)

STABÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care rămâne în aceeași stare; bine așezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se menține la același nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuiește permanent în același loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile

stabil a. 1. statornic; 2. fig. durabil.

*stábil, -ă adj. (lat. stábilis, d. stare, a sta în picioare). Bine așezat (înțepenit, fundat): casă stabilă. Mec. Echilibru stabil, starea unuĭ corp care, dacă e clătinat, pin simplu efect al greutățiĭ luĭ, îșĭ reĭa prima pozițiune. Fig. Statornic, durabil: pace stabilă. S. f. Motor (vapor) stabil. Adv. În mod stabil. – Fals stabíl (maĭ ales că fr. e stable !).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

STABÍL adj. 1. fix, imobil, neclintit, nemișcat, (rar) nemișcătór, (pop.) nesmintít, (înv.) neclătít. (Un stîlp ~.) 2. fix, permanent, statornic. (O așezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) așezătór, stătătór. (Populații ~.) 4. statornic, (pop.) vătráș. (Țigani ~.) 5. consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, statornic. (~ în sentimente.) 6. durabil, statornic, trainic, (înv.) stătătór. (O stare sufletească ~.)

Intrare: stabil
stabil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stabil stabilul stabi stabila
plural stabili stabilii stabile stabilele
genitiv-dativ singular stabil stabilului stabile stabilei
plural stabili stabililor stabile stabilelor
vocativ singular
plural