steblă sf [At: PSALT. 310/16 / V: (reg) steab~, (înv) stib~, șt~, știb~ / Pl: ~le / E: vsl стьбль, стєбль] 1 (Îvp) Tulpină. 2 (Pop) Mănunchi. 3 (Reg; îf șteblă) „Cosițele puse cunună pe cap”. corectat(ă)

STEBLĂ, steble, s. f. Tulpină, lujer. Dinaintea cerdacului stăreției se mai înșirau cîteva cîrciumărese cu stebla înaltă și florile ruginii. SADOVEANU, P. M. 58. În locul unde căzură aceste scîntei, răsări îndată două steble de busuioc. ISPIRESCU, L. 65. Rupeți fir De calomfir Și-o steblă de busuioc. TEODORESCU, P. P. 16. ♦ Mănunchi; smoc. Popa... cu o cruce în mînă și cu o steblă de busuioc într-alta, umblă cu botezul, din casă în casă. STANCU, D. 32. Dar Ioviță ce făcea? O steblă de flori cerea. PĂSCULESCU, L. P. 262. Își vedea ibovnica Cum o bătea maică-sa... Cu steblă de busuioc Peste subțirel mijloc. TEODORESCU, P. P. 321. – Variantă: stemblă (ȘEZ. II 95) s. f.

STEBLĂ ~e f. pop. 1) Tulpină de plantă erbacee. 2) Ramură a acestei tulpini. 3) (despre flori, iarbă, fân etc.) Cantitate de fire câte se pot apuca într-o mână; mănunchi. /<sl. stibli, stebli

steblă f. mănunchiu: steble de busuioc ISP. [Slav. STĬBLO, cotor].

stéblă f., pl. e (bg. steblo, vsl. stĭblo, cotor. Cp. cu stobor și ștevie). Vechĭ (Ps. S. Cor.). Paĭ. Azĭ. Vest. Est. Mănuchĭ, smoc, chită, buchet: o steblă de busuĭoc (Cod. M. N. 1,87, și ChN. I, 121). – Și șteblă. În Btș. steablă, pl. steble și stiblă.

stâblă sf vz steblă

steablă sf vz steblă

stiblă sf vz steblă

șteblă sf vz steblă

știblă¹ sf vz steblă

STEMBLĂ s. f. v. steblă.

steáblă, V. steblă.

ștéblă, V. steblă.

steblă (pop.) (desp. ste-blă) s. f., g.-d. art. steblei; pl. steble

steblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. steblei; pl. steble

steblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. steblei; pl. steble

steblă (-le), s. f. – 1. Lujer. – 2. Ramură. – 3. Mănunchi. Sl. stĭblije, stĭblo (Cihac, II, 365; Conev 50; Pușcariu, Dacor., VIII, 113).

STEBLĂ s. v. buchet, mănunchi, trunchi, tulpină.

steblă s. v. BUCHET. MĂNUNCHI. TRUNCHI. TULPINĂ.