SPIȚER, spițeri, s. m. (Înv. și pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

specier sm vz spițer corectat(ă)

spețer sm vz spițer

spețier sm vz spițer

spiciar sm vz spițer¹

spițer¹ sm [At: (a.1651) G. BARBU, A. V. 36 / V: (îrg) ~țier, (înv) ~țiariu, ~țiriu, ~iciar, specier, spețer, spețier, spețiariu, șpețieriu, (reg) șp~ / Pl: ~i / E: ngr σπετσιέρης] (Îvp) Farmacist.

spițiariu sm vz spițer¹

spițier sm vz spițer¹

spițiriu sm vz spițer¹

șpițer² sn [At: FD I, 163 / Pl: ? / E: ns cf șpiț²] (Min; reg) Șpiț² (3).

șpițer¹ sm vz spițer

SPIȚER, spițeri, s. m. (Pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

SPIȚER, spițeri, s. m. (Învechit și popular) Farmacist. Daniel Scavinschi... rămăind orfan în tînără vrîstă, se duse... la o rudă a sa ce era spițer. NEGRUZZI, S. I 205. Cursurile însă de morală nu plac astăzi; de aceea moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. – Variantă: (regional) șpițer (ȘEZ. I 172) s. m.

ȘPIȚER s. m. v. spițer.

spițer m. farmacist [Gr. mod. SPETZIÉRIS (din it. speciale)].

spițér m. (ngr. spetzieris, d. it. speziale, farmacist, care vine d. spezie, specie, substanțe vegetale. V. specie). Farmacist.

spițer (înv., pop.) s. m., pl. spițeri

spițer (înv., pop.) s. m., pl. spițeri

spițer s. m., pl. spițeri

spițer (-ri), s. m. – Farmacist. – Mr. spițar. It. speciale (var. specier), prin intermediul ngr. σπετζιέρης (Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Tiktin), cf. sp. especiero, tc. ispinçar. Der. directă din lat. (Cihac, I, 260; Koerting 8927) nu este posibilă. – Der. spițereasă, s. f. (nevastă de spițer); spițerie, s. f. (farmacie), din ngr. σπετζιαρία.

SPIȚER s. v. farmacist.

spițer s. v. FARMACIST.

șpițer, șpițere, s.n. (reg.) târnăcop cu două brațe în formă de tăiș.