SPIȚER, spițeri, s. m. (Înv. și pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

spițer¹ sm [At: (a.1651) G. BARBU, A. V. 36 / V: (îrg) ~țier, (înv) ~țiariu, ~țiriu, ~iciar, specier, spețer, spețier, spețiariu, șpețieriu, (reg) șp~ / Pl: ~i / E: ngr σπετσιέρης] (Îvp) Farmacist.

SPIȚER, spițeri, s. m. (Pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

SPIȚER, spițeri, s. m. (Învechit și popular) Farmacist. Daniel Scavinschi... rămăind orfan în tînără vrîstă, se duse... la o rudă a sa ce era spițer. NEGRUZZI, S. I 205. Cursurile însă de morală nu plac astăzi; de aceea moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. – Variantă: (regional) șpițer (ȘEZ. I 172) s. m.

spițer m. farmacist [Gr. mod. SPETZIÉRIS (din it. speciale)].

spițér m. (ngr. spetzieris, d. it. speziale, farmacist, care vine d. spezie, specie, substanțe vegetale. V. specie). Farmacist.

specier sm vz spițer corectat(ă)

spețer sm vz spițer

spețier sm vz spițer

spiciar sm vz spițer¹

spițiariu sm vz spițer¹

spițier sm vz spițer¹

spițiriu sm vz spițer¹

șpițer¹ sm vz spițer

ȘPIȚER s. m. v. spițer.

spițer (înv., pop.) s. m., pl. spițeri

spițer (înv., pop.) s. m., pl. spițeri

spițer s. m., pl. spițeri

SPIȚER s. v. farmacist.

spițer s. v. FARMACIST.

spițer (-ri), s. m. – Farmacist. – Mr. spițar. It. speciale (var. specier), prin intermediul ngr. σπετζιέρης (Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Tiktin), cf. sp. especiero, tc. ispinçar. Der. directă din lat. (Cihac, I, 260; Koerting 8927) nu este posibilă. – Der. spițereasă, s. f. (nevastă de spițer); spițerie, s. f. (farmacie), din ngr. σπετζιαρία.