37 de definiții pentru spangă spagă șpangă șpagă (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Învechit și popular) 1. Sabie lată cu două tăișuri; spadă. Te-ai jucat de-a potera și haiducii și era să-ți scoată ochii un poteraș cu o spangă. PAS, Z. I 36. Luni pe la amiază, pe cînd eram în ulița mare, în mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un împiegat cu guler roșu și cu spangă. GHICA, S. A. 97. 2. Baionetă. Învîrtea în mînă pușca lui cu spangă, strigind mereu «aici, aici». CAMIL PETRESCU, O. II 60. În dreapta, în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atîrnată lîngă ea. CARAGIALE, O. I 43. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în spăngi (sau în spangă) = a brutaliza (pe cineva); a aresta. (A duce, a aduce sau a fi) între spăngi = (a duce, a aduce sau a fi) sub escortă. Am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi. HOGAȘ, H. 85. Cu spanga = cu forța, forțat. – Variante: spágă (NEGRUZZI, S, III 300), șpágă (CREANGĂ, P. 311), șpángă (CAMILAR, N. I 387, SADOVEANU, P. S. 62) s. f.

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spángă s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

SPÁNGĂ s. v. baionetă, sabie, spadă, tesac.

spángă, spăngi, s.f. (înv. și reg.) 1. spadă; baionetă. 2. pumnal lung și îngust purtat într-un baston-teacă; șiș.

spangă f. sabie-baionetă: scoase spanga și dețe în el ISP.; a lua în spăngi, a bate cumplit. [Formă nazalizată din șpagă].

spángă și șpángă (Mold. Munt.) și șpágă (Mold.) f., pl. ăngĭ, ăgĭ (rus. špága, rut. špada, sîrb. špada, spaga, d. it. spada, spadă). Vechĭ. Azĭ fam. Armă împungătoare (spadă, sabie orĭ baĭonetă). A lua la spangă, a lua în fiulă. V. șpagă 2.

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ2 s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ1, șpăgi, s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ1 s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

ȘPÁGĂ2 s. f. (Ieșit din uz) Bacșiș, mită, șperț. Nu pune la dispoziție vagoane decît cu «șpagă» la personalul din stații. C. PETRESCU, Î. II 199.

ȘPÁGĂ1 s. f. v. spangă.

Intrare: spangă
spangă
substantiv feminin (F75)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spangă spanga
plural spăngi spăngile
genitiv-dativ singular spăngi spăngii
plural spăngi spăngilor
vocativ singular
plural
spagă
substantiv feminin (F75) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spa spaga
plural spăgi spăgile
genitiv-dativ singular spăgi spăgii
plural spăgi spăgilor
vocativ singular
plural
șpangă
substantiv feminin (F75) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șpangă șpanga
plural șpăngi șpăngile
genitiv-dativ singular șpăngi șpăngii
plural șpăngi șpăngilor
vocativ singular
plural
șpagă
substantiv feminin (F75)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șpa șpaga
plural șpăgi șpăgile
genitiv-dativ singular șpăgi șpăgii
plural șpăgi șpăgilor
vocativ singular
plural