3 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

spăimânt s [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: ml *expavimentum (<expavere)] (Îvr) Spaimă (1).

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

SPĂIMÂNTÁ, spăimấnt, vb. I. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) înspăimânta. – Lat. *expavimentare.

înspăimânta vtr [At: CORESI, EV. 38/28 / Pzi: înspăimânt, (înv) ~tez / E: ml *expavimento, -are] 1-2 A (se) speria.

spăimânta vtr [At: PSALT. HUR. 109r/7 / V: spăm~ / Pzi: spăimânt, (înv) ~tez / E: ml *expavimentare] (Îvp) 1-2 A (se) înspăimânta.

ÎNSPĂIMÎNTÁ, înspăimî́nt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntá (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

SPĂIMÎNTÁ vb. I v. înspăimînta.

A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta

A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta

înspăimântà v. 1. a băga spaimă; 2. a fi coprins de spaimă. [V. spăimântà].

spăimăntà v. a băga spaimă. [Lat. *EXPAVIMENTARE].

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmî́nt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămî́nt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.

spămî́nt v. tr. Vechĭ. Spăimĭnt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înspăimânta (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimântă

spăimânta (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 spăimântă

înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă

spăimântá vb., ind. prez. 1 sg. spăimânt, 3 sg. și pl. spăimântă

înspăimînta (ind. prez. 1 sg. înspăimînt)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSPĂIMÂNTÁ vb. v. îngrozi.

SPĂIMÂNTÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui

ÎNSPĂIMÎNTA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

spăimînta vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spăimîntá (-t, át), vb. – A speria. – Var. înspăimînta, înv. și Banat spămînta, speminta. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *expavῑmentāre (Philippide, Principii, 99; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Pușcariu 1612; Candrea; DAR) sau expaventāre (Crețu 369; Tiktin; REW 3035); dar der. este dificilă și sard. spamenta, prezentat ca argument cu acest prilej, nu constituie un paralelism (Wagner 112). Alternarea rezultatului se atribuie prezenței lui spaimă.Der. (în)păimîntător, adj. (oribil, teribil).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

spăimânt s.n. (înv.) spaimă, frică, groază.

Intrare: spăimânt
spăimânt substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spăimânt
  • spăimântul
  • spăimântu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • spăimânt
  • spăimântului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: înspăimânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântare
  • ‑nspăimântare
  • înspăimântat
  • ‑nspăimântat
  • înspăimântatu‑
  • ‑nspăimântatu‑
  • înspăimântând
  • ‑nspăimântând
  • înspăimântându‑
  • ‑nspăimântându‑
singular plural
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
(să)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (tu)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
(să)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântași
  • ‑nspăimântași
  • înspăimântaseși
  • ‑nspăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
(să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântase
  • ‑nspăimântase
plural I (noi)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
(să)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântarăm
  • ‑nspăimântarăm
  • înspăimântaserăm
  • ‑nspăimântaserăm
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (voi)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
(să)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântarăți
  • ‑nspăimântarăți
  • înspăimântaserăți
  • ‑nspăimântaserăți
  • înspăimântaseți
  • ‑nspăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
(să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimântau
  • ‑nspăimântau
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântaseră
  • ‑nspăimântaseră
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spăimânta
  • spăimântare
  • spăimântat
  • spăimântatu‑
  • spăimântând
  • spăimântându‑
singular plural
  • spăimântă
  • spăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spăimânt
(să)
  • spăimânt
  • spăimântam
  • spăimântai
  • spăimântasem
a II-a (tu)
  • spăimânți
(să)
  • spăimânți
  • spăimântai
  • spăimântași
  • spăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimânta
  • spăimântă
  • spăimântase
plural I (noi)
  • spăimântăm
(să)
  • spăimântăm
  • spăimântam
  • spăimântarăm
  • spăimântaserăm
  • spăimântasem
a II-a (voi)
  • spăimântați
(să)
  • spăimântați
  • spăimântați
  • spăimântarăți
  • spăimântaserăți
  • spăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimântau
  • spăimânta
  • spăimântaseră
Intrare: spăimânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spăimânta
  • spăimântare
  • spăimântat
  • spăimântatu‑
  • spăimântând
  • spăimântându‑
singular plural
  • spăimântă
  • spăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spăimânt
(să)
  • spăimânt
  • spăimântam
  • spăimântai
  • spăimântasem
a II-a (tu)
  • spăimânți
(să)
  • spăimânți
  • spăimântai
  • spăimântași
  • spăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimânta
  • spăimântă
  • spăimântase
plural I (noi)
  • spăimântăm
(să)
  • spăimântăm
  • spăimântam
  • spăimântarăm
  • spăimântaserăm
  • spăimântasem
a II-a (voi)
  • spăimântați
(să)
  • spăimântați
  • spăimântați
  • spăimântarăți
  • spăimântaserăți
  • spăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimântau
  • spăimânta
  • spăimântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înspăimânta, înspăimântverb

  • 1. A fi cuprins de spaimă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
etimologie:
  • În + spăimânta DEX '09 DEX '98

spăimânta, spăimântverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.