13 definiții pentru spârcui sfârcui sfărcoia


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

spârcui [At: N. COSTIN, L. 593 / V: (rar) ~rciui, (îrg) spăr~, (înv) sfâ~, (reg) sfăr~ / Pzi: ~esc, spârcui / E: spârc2 + -ui] 1-2 vtrm (Îrg; c. i. ființe sau părți ale corpului acestora) A rupe, a tăia etc. în bucăți. 3-4 vtrp (Îrg; c. i. armate, colectivități, mulțimi de oameni etc.) A (se) sparge (6-7). 5-6 vtrp (Îrg; c. i. obiecte, terenuri plantate etc.) A (se) distruge (1-2). 7 vt (Trs) A fura (1).

A SPÂRCUÍ ~iésc tranz. înv. A rupe în bucăți (cu mâinile, dinții, colții, ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. /spârc + suf. ~ui

spârcuì v. 1. a risipi, a împrăștia (sens ieșit din uz); 2. a sfâșia, vorbind de fiare. [Cf. ceh. SPRHATI, a o lua la fugă; pentru raportul logic între cele două sensuri, v. sparge].

SPÎRCUÍ, spîrcuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A rupe în bucăți; a sfîșia, a sfîrtica, a ciopîrți. Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250. Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190. ♦ A zdrobi, a distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276. ◊ Absol. Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70.

SPÎRCUI vb. (Mold.) 1. A rupe, a tăia în bucăți, a sfîrteca. Cîți au rămas au început a-i tăia si a-i spărcui și pe unii au prins de vii. AXINTE URICARIUL. 2. A distruge, a nimici; a risipi, a împrăștia. Oastea așa, greu s-au tulburat ... unii de alții fugind, s-au spărcuit toată tabăra. Al. COSTIN. Singur, Mihai-Vodă, văzînd că sta războiul neales, au dat năvală în ardeleni de i-au șpîrcuit. N. COSTIN; cf. CANTEMIR, IST.; NCL II, 296. ◊ Fig. Cîrpiturile mincinoșilor încă a mai destrăma si a spîrcui. CANTEMIR, HR. Variante: șpîrcui (CANTEMIR, IST.; N. COSTIN: NCL II, 296; CANTEMIR, HR.). Etimologie: pol. spierzchač. Vezi și șpîrcuit. Cf. h ă c u i; s t r o p ș i (2).

spî́rcuĭ și -ĭésc, a -ĭ v. tr. (cp. cu spîrcîĭ și sfîrtic). Est. Sfîrtic, sfîșiĭ: lupu a spîrcuit oile. Fig. Nimicesc cu furie. – În Maram. a spărtica.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spârcuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPÂRCUÍ vb. v. împrăștia, risipi, sfârteca, sfâșia, spulbera, vântura.

spîrcui vb. v. ÎMPRĂȘTIA. RISIPI. SFÎRTECA. SFÎȘIA. SPULBERA. VÎNTURA.

Intrare: spârcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spârcui
  • spârcuire
  • spârcuit
  • spârcuitu‑
  • spârcuind
  • spârcuindu‑
singular plural
  • spârcuiește
  • spârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiesc
  • spârcuiam
  • spârcuii
  • spârcuisem
a II-a (tu)
  • spârcuiești
(să)
  • spârcuiești
  • spârcuiai
  • spârcuiși
  • spârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • spârcuiește
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuia
  • spârcui
  • spârcuise
plural I (noi)
  • spârcuim
(să)
  • spârcuim
  • spârcuiam
  • spârcuirăm
  • spârcuiserăm
  • spârcuisem
a II-a (voi)
  • spârcuiți
(să)
  • spârcuiți
  • spârcuiați
  • spârcuirăți
  • spârcuiserăți
  • spârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuiau
  • spârcui
  • spârcuiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârcui
  • sfârcuire
  • sfârcuit
  • sfârcuitu‑
  • sfârcuind
  • sfârcuindu‑
singular plural
  • sfârcuie
  • sfârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiam
  • sfârcuii
  • sfârcuisem
a II-a (tu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiai
  • sfârcuiși
  • sfârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuia
  • sfârcui
  • sfârcuise
plural I (noi)
  • sfârcuim
(să)
  • sfârcuim
  • sfârcuiam
  • sfârcuirăm
  • sfârcuiserăm
  • sfârcuisem
a II-a (voi)
  • sfârcuiți
(să)
  • sfârcuiți
  • sfârcuiați
  • sfârcuirăți
  • sfârcuiserăți
  • sfârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuiau
  • sfârcui
  • sfârcuiseră
sfărcoia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spârcui sfârcui sfărcoia

  • 1. învechit regional A rupe în bucăți.
    exemple
    • Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250.
      surse: DLRLC
    • Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A pune pe fugă.
      exemple
      • Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276.
        surse: DLRLC
      • absolut Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A evacua fecalele în mici cantități (și des).
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Spârc + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09