18 definiții pentru spânzura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

spânzura [At: COD. VOR.2 48/6 / Pzi: spânzur / E: ml *expendiolare] 1-2 vti A atârna liber în jos, fiind fixat cu (un capăt din) partea superioară de ceva, lăsând restul să cadă liber Si: a (se) agăța (1), a atârna (1), a (se) prinde, a suspenda, (liv) a se acroșa, (pop) a se anina (1), a se zgrepțăna, (reg) a se împrinde, a se tăgârța. 3 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mațele de foame A fi foarte flămând. 4 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) lingurile de (sau la) brâu (sau gât) A nu da mâncare (celui care vine târziu la masă). 5 vr A se apuca și a se ține strâns de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4), a se atârna (8), a se prinde. 6 vt (C. i. oameni) A omorî prin spânzurătoare (6). 7 vt (C. i. oameni) A executa în urma unei sentințe de condamnare prin spânzurătoare (6). 8 vta (Îe) A tăia și a ~ A abuza nelimitat de puterea sau de autoritatea sa. 9 vr A se sinucide prin strangulare cu ștreangul Si: (înv) a se strangula. 10 vt (Fam; c. i. bani) A cheltui fără rost. 11 vi (Înv) A depinde (1). 12 vi (Îvr) A înclina.

SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

spânzurá vb. I (în combinație cu bani, parale, chenzina, salariul etc.; lb. vorbită) A cheltui ◊ „Am spânzurat toți banii în magazinul ăsta.” (Comunicat de M. Caragiu-Marioțeanu)

A SPÂNZURÁ spânzur 1. tranz. 1) (un obiect) A prinde în (sau de) ceva, lăsând să atârne liber în jos; a anina; a agăța; a suspenda; a atârna. * ~ cuiva lingurile la brâu (sau de gât) a lăsa flămând. 2) A omorî prin strangulare. * A tăia și ~ a face abuz de putere. 2. intranz. A atârna liber în jos. /<lat. expendiolare

A SE SPÂNZURÁ mă spănzur intranz. A-și pierde viața prin strangulare (cu ștreangul). /<lat. expendiolare

spânzurà v. 1. a atârna: de câte ori voit-am să spânzur lira ’n cuiu EM.; 2. a pune în spânzurătoare: au spânzurat pe hoț; 3. fig. a depinde: dela ceată spânzura soarta bătăliei BALC. [Lat. EXPENDULARE].

SPÎNZURÁ, spî́nzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva, de obicei în urma unei sentințe de condamnare, prin spînzurătoare. Boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face. ISPIRESCU, L. 176. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ◊ (Absol., în expr.) A tăia și a spînzura, se spune despre cel care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide strangulîndu-se cu ștreangul. Se jura... că mai curînd se spînzură decît să mai vîndă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. Are de gînd să se spînzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 331. Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul... De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 2. Tranz. A agăța, a atîrna, a anina, a suspenda un obiect (cu unul din capete), lăsînd restul să atîrne liber în jos. A întins o sfoară de la balamaua ușii pînă la fereastră, a spînzurat pe ea hainele. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 10. [Decorațiile] unii le poartă la piept, alții le spînzură de gît. ALECSANDRI, T. I 84. Au poroncit să spînzure de catarturi fînarile (= felinarele) corăbiei. DRĂGHICI, R. 20. ◊ (Poetic) Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de încetare a unei activități). Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui. EMINESCU, O. I 105. ◊ Expr. A spînzura (cuiva) lingurile la brîu (sau de gît) = a nu da de mîncare (celui care vine tîrziu la masă). Cînd să ne deie bucate, giupînu bucătar ne spînzură lingurile la brîu și se duce la primblare. ALECSANDRI, T. 40. ◊ Refl. pas. La cea mai mică greșeală dregătorească... capul vinovatului se spînzura în poarta curții cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strîns) de cineva sau de ceva; a se atîrna. Te-ai spînzurat de mîna lui și ai străbătut cu el, printre oameni și trăsuri, bulevardul. PAS, Z. I 17. Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de șipcile gardurilor. id. ib. 107. ◊ Fig. Știi tu să pui picior peste picior și să te spînzuri de gîtul bărbaților? CĂLINESCU, E. O. I 50. ♦ Intranz. A atîrna, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Două rînduri de icoane spînzurau pe perete, deasupra candelei. DUMITRIU, N. 180. Sub fereastra din colț spînzura firma albă pe care scria cu slove roșii numele unei gazete umoristice. I. BOTEZ, ȘC. 60. Mînele ei spînzurau în jos ca la un copil vinovat. EMINESCU, N. 9. La o vatră, pe cîrlige, spînzură un ceaun mare. BELDICEANU, P. 53. 3. Intranz. (Învechit, în expr.) A spînzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... O ceată de pedestrime... de la dînsa spînzură soarta bătăliei. BĂLCESCU, O. II 91. Aș zice și aș face cît spînzură de mine. ALEXANDRESCU, M. 254. 4. Tranz. Fig. (Familiar, cu privire la bani) A cheltui (fără rost), a consuma (pe fleacuri). Aveai în buzunar și 10 bani pe care îți propuneai să-i spînzuri bînd bragă. PAS, Z. I 139.

spî́nzur, a -á v. intr. (lat. *ex-pendeolare, d. ex-pendére, a spînzura [intr.]; it. spenzolare, a se bălălăĭ. V. apăs, pasă, de-pind, pendent). Atîrn, îs atîrnat: struguriĭ spînzuraŭ (maĭ des atîrnaŭ) de butuc, o medalie îi spînzura pe pept. Fig. Rar. Vechĭ. Depind. V. tr. Atîrn, anin, agăț, pun în cuĭ ș. a.: și-a spînzurat pușca’n cuĭ, haĭna de-o crangă. Pun în spînzurătoare, ucid pin spînzurare: a spînzura un tîlhar de un copac. V. refl. Mă sinucid pin spînzurare, mă strangulez: Iuda s’a spînzurat. Mă cațăr, mă suĭ: copiiĭ se spînzură pin copacĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spânzura (a ~) vb., ind. prez. 3 spânzură

spânzurá vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 sg. și pl. spânzură; part. spânzurát

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPÂNZURÁ vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)

SPÂNZURÁ vb. v. atârna, depinde.

SPÎNZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atîrna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atîrna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spînzurá (-r, -át), vb.1. A atîrna, a agăța. – 2. A-și pune ștreangul de gît. – 3. A sta atîrnat, suspendat. – 4. A depinde. – 5. (Refl.) A se agăța, a se prinde, a se apuca de un obiect mai înalt. – 6. (Refl.) A cheltui fără rost. – Mr. (a)spindur(are), megl. spinzur(ari). Lat. pendĕre, prin intermediul unei der. mai puțin clară; *pendiāre (Pușcariu 1623), care pare dificil; *pendŭlāre (Meyer, Alb. St., IV, 74), care nu ar fi posibil; *expendĭolāre (Pascu, I, 159; Candrea; Scriban; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 286 și Tiktin), cf. it. penzolare, care se potrivește fonetic dar pare greu de admis în lat. Uz general (ALR, I, 288). Der. spînzurat, adj. (atîrnat, agățat; s. m., poznaș, ștrengar); spînzurătoare, s. f. (instrument de spînzurat, furci).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a spânzura banii expr. (glum.) a cheltui exagerat de mult; a cheltui fără discernământ; a fi risipitor.

Intrare: spânzura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spânzura
  • spânzurare
  • spânzurat
  • spânzuratu‑
  • spânzurând
  • spânzurându‑
singular plural
  • spânzură
  • spânzurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spânzur
(să)
  • spânzur
  • spânzuram
  • spânzurai
  • spânzurasem
a II-a (tu)
  • spânzuri
(să)
  • spânzuri
  • spânzurai
  • spânzurași
  • spânzuraseși
a III-a (el, ea)
  • spânzură
(să)
  • spânzure
  • spânzura
  • spânzură
  • spânzurase
plural I (noi)
  • spânzurăm
(să)
  • spânzurăm
  • spânzuram
  • spânzurarăm
  • spânzuraserăm
  • spânzurasem
a II-a (voi)
  • spânzurați
(să)
  • spânzurați
  • spânzurați
  • spânzurarăți
  • spânzuraserăți
  • spânzuraseți
a III-a (ei, ele)
  • spânzură
(să)
  • spânzure
  • spânzurau
  • spânzura
  • spânzuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spânzura, spânzurverb

  • 1. tranzitiv A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face. ISPIRESCU, L. 176. DLRLC
    • format_quote Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se sinucide, strangulându-se. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se jura... că mai curînd se spînzură decît să mai vîndă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. DLRLC
      • format_quote Are de gînd să se spînzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 331. DLRLC
      • format_quote Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul... De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. DLRLC
    • chat_bubble (și) absolut A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. DEX '09 DLRLC
  • 2. tranzitiv A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A întins o sfoară de la balamaua ușii pînă la fereastră, a spînzurat pe ea hainele. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 10. DLRLC
    • format_quote [Decorațiile] unii le poartă la piept, alții le spînzură de gît. ALECSANDRI, T. I 84. DLRLC
    • format_quote Au poroncit să spînzure de catarturi fînarile (= felinarele) corăbiei. DRĂGHICI, R. 20. DLRLC
    • format_quote poetic Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur'' creasta lor bolnavă. Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. DLRLC
    • format_quote figurat Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui. EMINESCU, O. I 105. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv La cea mai mică greșeală dregătorească... capul vinovatului se spînzura în poarta curții cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Te-ai spînzurat de mîna lui și ai străbătut cu el, printre oameni și trăsuri, bulevardul. PAS, Z. I 17. DLRLC
      • format_quote Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de șipcile gardurilor. PAS, Z. I 107. DLRLC
      • format_quote figurat Știi tu să pui picior peste picior și să te spînzuri de gîtul bărbaților? CĂLINESCU, E. O. I 50. DLRLC
    • 2.2. intranzitiv A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). DEX '09 DLRLC
      sinonime: atârna
      • format_quote Două rînduri de icoane spînzurau pe perete, deasupra candelei. DUMITRIU, N. 180. DLRLC
      • format_quote Sub fereastra din colț spînzura firma albă pe care scria cu slove roșii numele unei gazete umoristice. I. BOTEZ, ȘC. 60. DLRLC
      • format_quote Mînele ei spînzurau în jos ca la un copil vinovat. EMINESCU, N. 9. DLRLC
      • format_quote La o vatră, pe cîrlige, spînzură un ceaun mare. BELDICEANU, P. 53. DLRLC
    • chat_bubble familiar A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cînd să ne deie bucate, giupînu bucătar ne spînzură lingurile la brîu și se duce la primblare. ALECSANDRI, T. 40. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat familiar A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aveai în buzunar și 10 bani pe care îți propuneai să-i spînzuri bînd bragă. PAS, Z. I 139. DLRLC
  • chat_bubble intranzitiv învechit popular A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... DEX '09 DLRLC
    • format_quote O ceată de pedestrime... de la dînsa spînzură soarta bătăliei. BĂLCESCU, O. II 91. DLRLC
    • format_quote Aș zice și aș face cît spînzură de mine. ALEXANDRESCU, M. 254. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.