sortare sf [At: GT (1839), 1Â/13 / V: (înv) ~rțire / Pl: ~tări / E: sorta²] Operație de repartizare a unor materiale, a unor produse, a unor obiecte, a unor plante etc. pe sorturi² Si: clasare (1), separare, selectare, selecționare, sortat¹, triere.

SORTARE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta.

SORTARE s.f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; aranjare pe categorii. [< sorta].

SORȚAR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

solta v vz sorta

sorta² vt [At: ALEXI, W. / V: ~ti, (reg) solta / Pzi: ~tez / E: sort cf ger sortieren] A repartiza pe sorturi² materiale, produse, obiecte, plante etc. Si: a clasa (1), a selecta, a selecționa, a separa, a tria¹, (reg) a soltări (1).

sorti² v vz sorta²

sorțar sm [At: BARCIANU / V: (reg) șor~ / Pl: ~i / E: sorț¹ + -ar] (Pop) 1 Persoană care trage la sorți. 2 (Spc) Tânăr care era desemnat prin sorți să presteze serviciul militar Si: (pop) sorțaș.

sorțire¹ sf vz sortare

șorțar sm vz sorțar

SORȚAR, sorțari, s. m. Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

SORTA², sortez, vb. I. Tranz. A alege, a aranja, a repartiza (mărfuri) pe sorturi, după calitate, culoare, dimensiuni etc.; a împărți, a aranja pe sorturi.

SORȚAR, sorțari, s. m. (Învechit) Tînăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi luat în armată (și repartizat la o anumită armă); recrut. În pîlc, sorțarii sînt porniți La drum. NECULUȚĂ, Ț. D. 100. Orice tînăr, fie sorțar sau voluntar, dintre cei care știu carte, ar trebui să noteze într-un caiet toate barbariile pe care le îndură. DEMETRESCU, O. 221.

SORTA vb. I. tr. A separa, a aranja, a repartiza (un material etc.) pe sorturi (potrivit calității, dimensiunilor etc.). [Cf. germ. sortieren, it. sortire].

SORTA vb. tr. a separa, a repartiza pe sorturi. (< germ. sortieren)

A SORTA ~ez tranz. (materiale, produse etc.) A repartiza pe sorturi. /<germ. sortieren

sorțar m. cel ce a tras la sorți, în armată.

sorțár m. (d. sorț). Rar azĭ. Tînăr cart se prezentă la recrutare: sorțariĭ aveaŭ obiceĭ să umble grămadă și să cam fure de ale mîncăriĭ.

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sorta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sortez, 3 sortează; conj. prez. 1 sg. să sortez, 3 să sorteze

sorțar (pop.) s. m., pl. sorțari

sorta (a ~) vb., ind. prez. 3 sortează

sorțar (pop.) s. m., pl. sorțari

sorta vb., ind. prez. 1 sg. sortez, 3 sg. și pl. sortează

sorțar s. m., pl. sorțari

sortare, (engl.= sorting) 1. (sedim.), proces dinamic prin care particulele sedimentare cu proprietăți granulometrice și/ sau morfometrice similare se depun simultan, conducând la un sediment omogen; 2. grad de s., măsură numerică a modului de distribuție a dimensiunilor particulelor în cadrul unui dep. sedimentar. Gradul de s. are ca expresie numerică coeficientul de s. Trask egal cu rădăcina pătrată din raportul cuartilului mai mare (Q1 – diametrul particulelor corespunzător valorilor de frecvență de 25% dintr-o → curbă cumulativă) față de cuartilul mai mic (Q3 – diametrul particulelor corespunzător valorii de frecvență de 75%) V. și deviație standard.

SORTARE s. v. selecționare.

SORTARE s. alegere, ales, selectare, selectat, selecție, selecționare, selecționat, sortat, triat, triere. (~ semințelor.)

SORTA vb. v. selecționa.

SORTA vb. a alege, a selecta, a selecționa, a tria. (~ semințele pe calități.)