sortare sf [At: GT (1839), 1Â/13 / V: (înv) ~rțire / Pl: ~tări / E: sorta²] Operație de repartizare a unor materiale, a unor produse, a unor obiecte, a unor plante etc. pe sorturi² Si: clasare (1), separare, selectare, selecționare, sortat¹, triere.

SORTARE, sortări, s. f. Acțiunea de a sorta.

SORTARE s.f. Acțiunea de a sorta și rezultatul ei; aranjare pe categorii. [< sorta].

sorțire¹ sf vz sortare

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sortare s. f., g.-d. art. sortării; pl. sortări

sortare, (engl.= sorting) 1. (sedim.), proces dinamic prin care particulele sedimentare cu proprietăți granulometrice și/ sau morfometrice similare se depun simultan, conducând la un sediment omogen; 2. grad de s., măsură numerică a modului de distribuție a dimensiunilor particulelor în cadrul unui dep. sedimentar. Gradul de s. are ca expresie numerică coeficientul de s. Trask egal cu rădăcina pătrată din raportul cuartilului mai mare (Q1 – diametrul particulelor corespunzător valorilor de frecvență de 25% dintr-o → curbă cumulativă) față de cuartilul mai mic (Q3 – diametrul particulelor corespunzător valorii de frecvență de 75%) V. și deviație standard.

SORTARE s. v. selecționare.

SORTARE s. alegere, ales, selectare, selectat, selecție, selecționare, selecționat, sortat, triat, triere. (~ semințelor.)