sorici sn vz șorici¹

cioric³ sn vz șorici

cioric¹ sn [At: DA ms / Pl: ? / E: cf tc çykryk] (Reg) Lambă.

ciorici³ sn vz șorici corectat(ă)

sor⁴ sn [At: LB / V: șor / Pl: ~uri, (reg) soare, ~e / E: ns cf lat solum „talpă”] (Trs; Mar) Șorici¹.

sor³ sm [At: GRECESCU, FL. 646 / Pl: ~i / E: fr sore] (Bot; mpl) Grup de sporangi care se află pe dosul frunzelor de ferigă.

sor² sm [At: ANTIPA, P. 601 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit pentru susținerea pereților acestuia.

soric sn vz șorici¹

sorice sn vz șorici¹

sorlic sn vz șorici¹

sorlig sn vz șorici¹

șolic sn vz șorici¹

șorâc sn vz șorici¹

șorec sn vz șorici¹

șoric sn vz șorici¹

șorice² sn vz șorici¹

șorici¹ sn [At: ANON. CAR / V: (reg) cioric, cio~, cișuric, ciurlic, soric, sorice, so~, sorlic, sorlig, șolic, ~rac, ~rec, ~ric, ~ice, ~rlic, ~rlice, ~rli~, ~rlig, șuric, șur~ / Pl: (reg) ~uri, ~ice / E: ns cf sor] 1 Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului (și curățată de păr¹ pentru a deveni comestibilă). 2 (Pex) Piele scorțoasă și groasă. 3 (Pop; pan) Scoarță de copac. 4 (Reg; îe) A fi oaie cu ~ A fi prost și obraznic. 5 (Reg; îe) A pierde slănina pentru ~rlic A pierde un lucru bun pentru unul de calitate inferioară. 6 (Reg; lpl; îf șorlice) Excrescențe cărnoase care se formează la animale pe mucoasa nasului¹. 7 (Mun; Olt; mpl) Scândură plană pe o parte și convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buștean.

șorici² vr [At: CIAUȘANU, V. 201 / Pzi: 3 ~icește / E: șorici¹] (Olt; d. frunze) A se chirci din cauza manei.

șoriciu¹, ~ie a [At: COSTINESCU / Pl: ~ii / E: șorici¹ + -iu] (Îvr) Șoricos.

șorlic sn vz șorici¹

șorlice sn vz șorici¹

șorlici sn vz șorici¹

șorlig sn vz șorici¹

șuric sn vz șorici¹

șurici sn vz șorici¹

ȘORICI s. n. Piele de porc care, după tăierea animalului, se pîrlește sau se opărește pentru a fi curățată de păr și a servi în alimentație. Oamenii se întinseră mai bine peste pat, mîncînd din coșnița plină cu gogoși și șorici, pe care o adusese nevasta omului. PREDA, Î. 110. Fumul focurilor de paie care-i părpăleau [pe porci] pînă la șorici acoperea cerul mahalalei ca o ceață deasă și fără căpătîi. DELAVRANCEA, S. 218. Dați-ne cîte-un șorici, Că noi nu plecăm d-aici. TEODORESCU, P. P. 12. – Variante: (Mold.) cioric (CREANGĂ, P. 88, I. CR. III 333), (Mold., Transilv.) șoric s. n.

CIORIC s. n. v. șorici.

ȘOREC s. n. v. șorici.

ȘORICI ~ce n. Piele de porc pârlită (și opărită), curățată de păr și de murdărie, pentru a o face comestibilă. [Pl. și șoricuri] /Orig. nec.

cioric n. Mold. V. șoric: pielea prefăcăndu-se în cioric ars CR.

șoric(iu) n. piele de porc pârlit: șoric(iu) de slănină. [Origină necunoscută].

cĭoríc, V. șoric.

șoríc n., pl. urĭ și e (pol. skwarek, șoric prăjit, ceh. škvarek, sîrb. čvarak; germ. schwarte. V. șorochină). Mold. Pele de porc cînd e vorba de mîncare: slănină cu șoric, șoric în „carne cu varză”. – În Mold. nord și cĭoric, în Munt. șoricĭ. În Munt. înseamnă și „scîndură plană pe o parte și curbă pe cea-laltă cum se desprinde de la o grindă pe care o facĭ în patru muchĭ”: doŭă șoricĭurĭ.

șorici s. n., art. șoriciul

șorici s. n.

șorici s. n., pl. șoricuri/șorice

șorici

șoriciu, -ce.

Sor, -ea, -eață, -enghea, -eni, -ești, -ete, -ici, -iecști, -icu, -in v. Soare 4 – 10.

a avea obrazul / șoriciul / tovalul / gros expr. a fi nerușinat / impertinent

șorici s. n. sg. (fig.) obraz.

ȘORICI s. (prin Transilv. și Maram.) sor. (~ de porc.)

ȘORICI s. (prin Transilv. și Maram.) sor. (~ de porc.)

cioric s.n. (reg.) șoric.

soric, sorică, adj. (reg.) zgîrcit.

șorici, pers. 3 sg. șoricește, vb. IV refl. (reg.; despre frunze) a se chirci, a se zgârci din cauza manei.

șoric, s.n. – Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului. ♦ (onom.) Șoric, Sorici, nume de familie (42 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); cf. sor „piele de porc” (DER, MDA).

șoric, s.n. – Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului. – Cuvânt autohton (Russu 1981); Cf. sor (MDA).