sonotecă sf [At: DN³ / Pl: ? / E: fr sonothèque] Arhivă care conține înregistrări de sunete și zgomote.

SONOTECĂ s.f. Arhivă conținînd înregistrări de sunete și zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonothèque].

SONOTECĂ s. f. arhivă conținând înregistrări de diverse sunete, care pot fi utilizate în filme, în emisiuni radiofonice, de televiziune etc. (< fr. sonothèque)

sonotecă s. f., pl. sonoteci

sonotecă, secție aparținătoare unui laborator electroacustic (sau chiar unei fonoteci*) unde sunt colectate și conservate sunete* de proveniență diferită (naturale, preparate, electronice etc.). S. ușurează munca de căutare a sunetelor pentru realizarea unei compoziții (1) pe bandă magnetică. Ele au apărut o dată cu înființarea laboratoarelor electroacustice și folosesc compozitorilor de muzică concretă*, electronică* sau „tape music” cât și altor scopuri artistice sau de cercetare.

SONO- „sunet, zgomot”. ◊ L. sonus „sunet, zgomot” > fr. sono-, engl. id., germ. id. > rom. sono-. □ ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de zgomote; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare a profilului vocii; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., metodă aplicată în tratamentul surdității premature, care permite realizarea presiunii necesare pentru deschiderea trompei lui Eustache; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu comparat al sunetelor cu ajutorul sonometrului (2); ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor pentru compararea înălțimii sunetelor. 2. Aparat folosit la măsurarea obiectivă a nivelelor de intensitate acustică a zgomotelor produse de o sursă determinată; ~tecă (v. -tecă), s. f., arhivă conținînd înregistrări de sunete și zgomote.