21 de definiții pentru sonor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SONOR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

SONOR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.

sonor, ~ă [At: HELIADE, L. B. II, 108/22 / Pl: ~i, ~e, (înv) ~oare af / E: fr sonore] 1 a Care produce sunete (puternice) prin vibrare. 2-3 a Care răsună sau care face să răsune. 4 a Care propagă sunetele. 5 a Care amplifică sunetele. 6 a Care are rezonanță. 7 a Care ține de sunet Si: sonic (1). 8 a Privitor la sunet Si: sonic (2). 9 a De natura sunetului Si: sonic (3). 10 a (D. filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. 11 a (D. cinematografe) Care folosește filme sonore (10). 12 sn Sunet (vorbire, muzică etc.) care însoțește filmele cinematografice. 13 a (D. consoane) Care se emite prin vibrarea coardelor vocale Si: fonic (3). 14-15 a, av (D. voce, sunete, zgomote etc.) (Care se produce) cu intensitate Si: intens, puternic, răsunător. 16-17 a, av (Pex) Cu un timbru plăcut și armonios. 18 a (D. limbă, stil etc.) Care impresionează prin muzicalitate Si: armonios (4), dulce (14), melodic, melodios, mlădios, muzical, simfonic (17), unduios, (rar) unduit. 19 av În mod sonor (18). 20-21 a, av (Pex; d. limbă, stil etc.) Pretențios. 22-23 a, av (Pex; d. limbă, stil etc.) Emfatic (4). 24 a (D. nume sau titluri) Care aparține unui om renumit. 25 a (D. nume sau titluri) Renumit.

SONOR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (pline, puternice); care răsună sau face să răsune. Răsună... muzica lui Chopin, cîntată pe sonore piane de concert sau pianine modeste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 9/1. Mă deșteptară ca dintr-un vis clopotele cailor, mai sonore, cu bătaie mai rară. SADOVEANU, O. VIII 18. Rîuri de armonie Se revarsă în cascade de sub degetele ei. Și pe coardele sonore [ale clavirului] trece-ntreaga ei junie. MACEDONSKI, O. I 87. ◊ Undă sonoră, vibrație sonoră v. c. ◊ (Adverbial) Pașii oamenilor sună sonor pe caldarîm. SADOVEANU, E. 114. Cuvintele-ntre cupe sonor se-ntreciocnesc. MACEDONSKI, O. I 257. 2. (Despre sunete, voce, rîs) Puternic, răsunător, plin, armonios. Parcă nu-ți vine a crede că dintr-un gîtlej așa de gingaș poate porni un sunet așa de sonor. SADOVEANU, O. VI 329. Glasul lui e cald și sonor. VLAHUȚĂ, O. A. III 65. [Melodia] tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă. ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ (Adverbial) Era veselă, rîdea sonor. C. PETRESCU, S. 166. Numai izvorul cîntă nostalgic și sonor. LESNEA, C. D. 114. 3. Care amplifică sunetele, care răsună, care are rezonanță. Vasile Mogrea se plimba... pe cimentul sonor. C. PETRESCU, Î. II 69. Un timp se auzi numai țăcănitul monoton al roților. Vuietul trenului pe poduri sonore de fier. id. C. V. 9. 4. (Lingv.; despre consoane, în opoziție cu surd) Care se produce cu vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă. Sunetul «d» este o dentală sonoră. 5. (Despre filme cinematografice, în opoziție cu mut) Însoțit de vorbire sau de muzică. Pistă sonoră v. pistă (4). 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit, p. ext. pretențios, emfatic. Numele sonor al divului Pompei stăpînea toată larma aceasta veselă și fericită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 6.

SONOR, -Ă adj. 1. Care produce sunete. ♦ Care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. Care propagă, care amplifică sunetele. 3. (Despre consoane) Care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (Despre filme) Însoțit de vorbire și de muzică. [Cf. fr. sonore, lat. sonorus].

SONOR, -Ă I. adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. care propagă, amplifică sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică. II. s. n. partea sonoră a unui film. (< fr. sonore, lat. sonorus)

SONOR ~ă (~i, ~e) 1) Care produce sunete; care răsună. Metal ~. 2) Care are un sunet armonios și pătrunzător. Voce ~ă. 3) Care amplifică și propagă sunetele; cu rezonanță bună. Sală ~ă. Spațiu ~. 4) Care ține de sunete sau de senzațiile auditive; de natura sunetului. Vibrație ~ă. Undă ~ă. 5) (despre consoane) Care se articulează cu participarea coardelor vocale. 6) (despre filme) Care este însoțit de vorbire și muzică. 7) fig. Care se bucură de nume bun; cu renume; renumit. /<fr. sonore

sonor a. 1. care dă sunet, cu sunete frumoase: voce sonoră; 2. care repercutează bine sunetele: sală sonoră.

*sonór, -ă adj. (lat. sonórus). Răsunător, plin de sunet: metal sonor; vioară, voce, sală sonoră. Fig. Enfatic: promisiunĭ sonore. Gram. Consonante sonore, acelea la a căror pronunțare vibrează maĭ întîĭ coardele vocale (r, l, m, n, b, d, g, j, v, z). V. mut.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sonor1 adj. m., pl. sonori; f. sono, pl. sonore

sonor1 adj. m., pl. sonori; f. sonoră, pl. sonore

sonor adj. m., pl. sonori; f. sg. sonoră, pl. sonore

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SONOR adj. 1. sonic. (Tub ~.) 2. vorbit, vorbitor. (Film ~.) 3. (FON.) fonic. (Consoană ~.) 4. v. armonios. 5. intens, puternic, răsunător. (Dangătul ~ al clopotului.)

SONOR adj. 1. sonic. (Tub ~.) 2. vorbit, vorbitor. (Film ~.) 3. (FON.) fonic. (Consoană ~.) 4. armonios, melodic, melodios, muzical, unduios, (rar) unduit, (fig.) dulce, mlădios, simfonic. (Proza ~ a lui Odobescu.) 5. intens, puternic, răsunător. (Dangătul ~ al clopotului.)

PISTĂ SONO s. v. coloană sonoră.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SONOR, -Ă adj. (cf. fr. sonore, lat. sonorus): în sintagma consoană sonoră (v.).

eveniment sonor, tot ceea ce evidențiază ca sunet* într-o anumită unitate și desfășurare uniformă de fenomene de aceeași natură. Orice sursă [voce (1) sau instrument muzical sau nu] poate produce un e. într-un asemenea context. E. se clasifică nu numai după sursele de producere a sunetului, ci și după gradul lor de determinare. În natură, e. apar ca imprevizibile deși există posibilitatea determinării lor în funcție de contextul fenomenelor în cadrul cărora se produc (muzica concretă* operează cu asemenea e. care, dacă sunt apoi prelucrate pe bandă magnetică, devin determinate). În muzica aleatorică*, e. sunt predeterminate*, momentul apariției lor ținând de procesul ales. Ele se pot prevedea, mai mult sau mai puțin precis, în funcție de gradul de control pe care îl stăpânește compozitorul și executantul în acest proces. E. sunt determinate în notația (1) tradițională doar la nivel de partitură* deoarece în executarea lucrării, de fiecare dată, intervine timpul propriu executantului. Astfel, socotind în timpul momentul inițial 0 al pornirii lucrării muzicale, e. ce vor apărea pe axa temporală vor fi plasate diferit (cu mici abateri) la fiecare execuție. Mai mult, producerea lor va fi întotdeauna dependentă de variațiile dinamice*, timbrale*, acustice etc., deci de calitatea execuției, de construcția sursei sonore și de mediul în care realizează. Accepția matematică a termenului (noțiune de bază a teoriei probabilităților) a determinat preluarea lui în muzicologie* și în muzica actuală, fiind tot mai mult întrebuințat (de ex. în muzica stochastică*, bazată pe calculul probabilităților, se referă la producerea pe planul ansamblului, respectiv al sonorităților globale).

obiect sonor, unul sau mai multe sunete* (o multitudine), sau alte fenomene acustice cu frecvența* relativ determinabilă care constituie materialul de lucru (brut) al compozitorului, din a cărui organizare se nasc evenimente sonore sau fenomene muzicale complexe. Deși noțiunea a fost anticipată în practica muzicală de E. Varèse, prin utilizarea blocurilor sonore (devenite ulterior clustere*), teoretic, ține de apariția muzicii experimentale (respectiv a muzicii concrete*) care, la început, delimita, „muzica ce ne înconjoară” în: cea a semnalelor cosmice, a naturii (în sens restrâns) și a „obiectelor”. Odată cu apariția și perfecționarea unor laboratoare acustice (a studiourilor de muzică electronică*), unde sunetul „își descoperă” copia, se întrevede posibilitatea multiplicării fenomenelor sonore. Sunetele devin, pentru prima dată, lucruri, putându-se asambla, multiplica, transforma, conserva etc. de unde și denumirea de o. Mai târziu, ideea de o. a fost lărgită prin lucrările lui Xenakis, Boulez, Stockhausen, dar mai ales prin apariția teatrului instrumental și a teatrului muzical care demonstrează că orice obiect poate deveni o sursă sonoră, deci o., bineînțeles în limitele unor legi acustice (foarte extinse), exemple fiind lucrările lui M. Kagel (Staats Theater), A. Stroe etc. Importanța alegerii și organizării o. se poate vedea în legătura acestora cu sintaxa (2) sau determinarea formei*. Respectiv, forma fiind „rezultatul unei incidențe dintre o anumită sintaxă și o anumită organizare a obiectului” (Șt. Niculescu), este dependentă atât de sintaxă cât și de o. Sintaxele, putând fi „aplicate aproape oricăror obiecte, rezultatele fiind mereu alte forme” (aut. cit.) apar relativ independente de acestea. Xenakis arată că o. se pot organiza în structuri „în afara timpului” (sistemul modal*, tonal*) sau structuri „în timp” (sistemul serial), independent de sintaxă și formă. Practica muzicală ne-a arătat că alegerea o. s-a făcut de obicei luându-se în considerare și zonele de audibilitate: zona rarefierii, a detaliului și aglomerării. Totodată s-a observat că indiferent de natura și organizarea (strictă sau liberă) a o., ele se încadrează în orice lucrare muzicală, într-una din categoriile sintactice delimitate până în prezent. Compozitorii actuali caută din ce în ce mai mult să exploreze zone ale o. din sistemul netemperat (v. natural; temperare) unde se pare că între zgomot și sunet* există aspecte multiple încă neexploatate (în special în ceea ce se numește forma sunetului). O definiție cuprinzătoare a termenului este dată de Șt. Niculescu (în Rev. Muz. 3, 1973, p. 10-16): „Prin o. se desemnează fenomenele acustice elementare cu care se operează în muzică”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da sonorul mai încet expr. a coborî tonul, a vorbi mai încet.

Intrare: sonor
sonor adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sonor
  • sonorul
  • sonoru‑
  • sono
  • sonora
plural
  • sonori
  • sonorii
  • sonore
  • sonorele
genitiv-dativ singular
  • sonor
  • sonorului
  • sonore
  • sonorei
plural
  • sonori
  • sonorilor
  • sonore
  • sonorelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sonor, sonoadjectiv

  • 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Răsună... muzica lui Chopin, cîntată pe sonore piane de concert sau pianine modeste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 9/1. DLRLC
    • format_quote Mă deșteptară ca dintr-un vis clopotele cailor, mai sonore, cu bătaie mai rară. SADOVEANU, O. VIII 18. DLRLC
    • format_quote Rîuri de armonie Se revarsă în cascade de sub degetele ei. Și pe coardele sonore [ale clavirului] trece-ntreaga ei junie. MACEDONSKI, O. I 87. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Pașii oamenilor sună sonor pe caldarîm. SADOVEANU, E. 114. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Cuvintele-ntre cupe sonor se-ntreciocnesc. MACEDONSKI, O. I 257. DLRLC
  • 2. adesea adverbial Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). DEX '09 DEX '98 DN
    • format_quote Parcă nu-ți vine a crede că dintr-un gîtlej așa de gingaș poate porni un sunet așa de sonor. SADOVEANU, O. VI 329. DLRLC
    • format_quote Glasul lui e cald și sonor. VLAHUȚĂ, O. A. III 65. DLRLC
    • format_quote [Melodia] tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă. ALECSANDRI, P. A. 126. DLRLC
    • format_quote Era veselă, rîdea sonor. C. PETRESCU, S. 166. DLRLC
    • format_quote Numai izvorul cîntă nostalgic și sonor. LESNEA, C. D. 114. DLRLC
  • 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Vasile Mogrea se plimba... pe cimentul sonor. C. PETRESCU, Î. II 69. DLRLC
    • format_quote Un timp se auzi numai țăcănitul monoton al roților. Vuietul trenului pe poduri sonore de fier. C. PETRESCU, C. V. 9. DLRLC
  • 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: fonic
    • format_quote Sunetul «d» este o dentală sonoră. DLRLC
  • 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 6. figurat Cu răsunet. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Numele sonor al divului Pompei stăpînea toată larma aceasta veselă și fericită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 6. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.