sofran sm vz șofran¹

ȘOFRAN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran.

safran¹ sm vz șofran¹ corectat(ă)

săfran sm vz șofran¹

sofron sm vz șofran¹

șafran sm vz șofran¹

șoflan sm vz șofran¹

șofran² sm [At: CADE / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~i / E: ns cf șofrac] (Orn; reg) Codălbiță (Lanius collurio).

șofran¹ sm [At: MARDARIE, L. 162 / V: (înv) saf~, săf~, șaf~, (îvr) sofron, ~flan, (îrg) so~ / Pl: ~i / E: slv шафранъ cf ger Safran, fr safran] 1 (Șîc ~-bun, ~ galben, ~-de-grădină, ~-primăvăratic) Plantă erbacee cu bulbi, cu frunze lungi și înguste și cu flori violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță folosită drept condiment, medicament sau colorant (Crocus sativus). 2 (Șîc ~-de- primăvară) Plantă erbacee cu bulbi, cu flori galbene, albe sau violete, care înflorește primăvara timpuriu Si: brândușă-de-primăvară, șofrănel (3) (Crocus heuffelianus). 3 (Șîc ~-de-toamnă) Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii, care înflorește toamna Si: șofrănel (1) (Crocus banaticus). 4 Plantă erbacee cu bulbi, cu flori liliachii-violacee, maculate sub vârf (Crocus vernus). 5 (Șîc ~-galben) Mică plantă erbacee cu flori galbene-aurii Si: brândușă-galbenă (Crocus moesiacus). 6 (Șîc ~-vărgat) Plantă erbacee cu bulbi comestibili, cu flori albe sau albăstrui Si: brândușă-albă, șofrănel (4) (Crocus variegatus). 7 (Șîc ~-de-grădină, ~-neadevărat, ~-prost, ~-roșu, ~-sălbatic) Șofrănaș (Carthamus tinctorius). 8 (Prc) Floarea uscată (și pisată) a unora dintre plantele de șofran (1-7) folosită drept condiment sau medicament. 9 (Pex) Substanță de culoare galbenă, obținută din floarea unora dintre plantele de șofran (1-7), folosită drept colorant.

șofrană sf vz șofran²

ȚIGAN sm. Individ din neamul Țiganilor (👉 P. IST.) pe care Românul îl ironizează în tot chipul și-l încarcă cu toate păcatele pe care și le poate imagina omul: e obraznic (obraznic ca ~ul), lăudăros și fudul (tot ~ul își laudă ciocanul 👉 CIOCAN² I 1), hoț (~ul, pînă nu fură, nu se ține om), mincinos (minte ca ~ul), necredincios (și-a pierdut credința ca ~ul biserica, aluzie la biserica de caș, pe care și-ar fi clădit-o Țiganii 👉 CREDINȚĂ9), lipsit de cinste (bani au și ~ii, dar n’au cinste 👉 BAN¹7), prost și neîndemînatec (s’a înnecat ca ~ul la mal 👉 ÎNNECA II, 2), nu știe să prețuească ce e bun (ce știe ~ul ce e șofranul! 👉 ȘOFRAN1), cerșește, se milogește, se tocmește din cale afară, etc. etc.; 👉 și CÎRLAN I, 2, MOARTE2, NOROC2, SPÎNZURA I, 2; ca fizic, e „negru ca fundul ceaunului”, de unde și poreclele de „cioară”, „coțofană”, ce i se dau mai adesea, pe lîngă altele numeroase care fac aluzie la presupusa lui origine (👉 FARAON1, IGHIPTEAN), la numele ce adoptă de preferință (👉 STANCĂ2, DANCIU), la cîte o pățanie ce i se atribue, etc. etc.; după felul lor de viață, se deosebesc Țiganii „netoți” (👉 NETOT2), „de laie” sau „lăieși” (👉 LAIE1, LĂIAȘ), „de șatră” (👉 ȘATRĂ2) și „de vatră” (👉 VATRĂ2); după ocupațiune, Țiganii sînt fierari, lăcătuși, spoitori, cărămidari, salahori, lăutari, ursari, etc.; numeroase sînt superstițiile privitoare la Țigani: cînd te întîlnești cu un ~, îți merge bine (GOR.); să nu dai de pomană ouă la ~i, că-ți fură cioara puii (GOR.); ~ să nu botezi, că pe ceea lume te trage la iad (GOR.), etc. [vsl. ciganinǔ].

ȘOFRAN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran.

ȘAFRAN s. n. v. șofran.

ȘOFRAN s. n. 1. Mică plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din ale căror stigmate se extrage o substanță aromatică și colorantă, întrebuințată în medicină, în industrie etc. (Crocus sativus); substanță colorantă de culoare galbenă, extrasă din stigmatele acestei plante. Gospodinele adesea colorează untul cu șofran. PAMFILE, I. C. 23. Ca să aibă culoarea galbenă, multe femei pun în aluat zamă de șofran. ȘEZ. VII 34. 2. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și florile liliachii în formă de pîlnie (Colchium autumnale). – Variantă: șafran (NEGRUZZI, S. II 37) s. n.

ȘOFRAN ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste, cultivată pentru substanța care se extrage din florile ei violete. 2) Substanță colorantă obținută din florile acestei plante și folosită în diferite scopuri (alimentare, industriale și medicinale). 3) și adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roșcate, care are miez suculent și gust dulce-acriu. /<sl. šafranu

șofran n. plantă bulboasă ale cării flori uscate și pulverizate servă la colorat (Crocus sativus). [Slav. ȘAFRANŬ].

șofrán m. ca plantă și n. ca văpsea (vsl. šafranŭ, d. ar. za’feran, turc. safran, ngr. safráni; fr. germ. safran). 1. O plantă iridee bulboasă din stigmatele florilor căreĭa se scoate o văpsea galbenă întrebuințată în bucătărie (la colorat pastele ca să înșele ochĭu), în industrie și în medicină ca stomahic și emenagog (crocus sativus). Țăranu (Țiganu, mocanu) nu știe ce e șofranu, țopîrlanu nu știe ce e traĭu de om cĭoplit. 2. Altă plantă, din familia compuselor, ale căreĭ florĭ daŭ o coloare tot galbenă, de unde-ĭ și vine numele, luat de la precedenta (cártamus tinctórius).

șofran (desp. șo-fran) s. m., pl. șofrani

șofran (șo-fran) s. m., pl. șofrani

șofran s. m. (sil. -fran), pl. șofrani

șofran (-ni), s. m. – 1. Plantă din care se extrage o substanță galbenă (Crocus sativus). – 2. (S. n.) Substanță extrasă din această plantă. – Mr. șăfrane, megl. șăfran. Per. za ’fran, arab. za ’farān, prin intermediul sl. šafranŭ (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 383; Conev 46), cf. sb., bg., cr., slov., rus. šafran, ceh. šafrán, pol. szafran, ngr. σαφράνι, tc. safran. – Der. șofrănaș, s. m. (plantă, Carthamus tinctorius); șofrănel, s. m. (plantă, Crocus banaticus); șofrăniu, adj. (galben); șofrăni, vb. (a vopsi cu șofran).

ȘOFRAN subst. 1. – 1573 (Glos; 16 A III 25); -ești (ib.). 2. Șofranco, Ion Comișel (16 A III 90). 3. Safranu, A. Ion (Cat gr I) 4. Cf. Șofrac b. (17 A II 75, IV 120); -ești < subst. șofrac (Păs). 5. Cu schimb de term.- Șofrea 1579 (D Gorj) și Șofrat b. (16 A III 7).

CROCUS L., ȘOFRAN, CROCUS, fam. Iridaceae. Gen originar din regiunea mediteraneană, cca 80 specii, (cca 10-15 cm înălțime), bulboase, vivace. Bulb globulos (cca 5 cm diametru), alb la interior, acoperit la exterior de resturile tunicii uscate, fibroase, brun-roșietice. Frunze lungi, liniare, foarte înguste (cca 1 cm), care se acoperă una pe alta la bază, formînd o tulpină falsă, dezvoltîndu-șe în jurul unei flori solitare lung-pedunculate (cu stigmate filiforme), constituită din periantul format din 6 petale colorate, oblongi, dispuse. în clopot (tubul periantului foarte lung), de culoare albă, violetă, galbenă, roz sau panașate cu alb sau violet. Sînt specii care înfloresc primăvara si specii care înfloresc toamna (Pl. 25, fig. 147).

Crocus sativus L., « Șofran ». Specie, care înflorește toamna. Florile mari, erecte, liliachii, purpurii și chiar mov, mai închis spre bază, mari, globuloase, erect-campanulate, cu striuri purpurii și gîtul păros, stigmat mare, galben-portocaliu-strălucitor, depășește lungimea periantului după ce s-a ramificat în 3, stamine (3) păroase. Periant petaloid (cu 6 diviziuni lanceolate, ovale), monosepal, cu tub lung. Ovar cu 3 loji. Frunze (se dezvoltă în același timp cu florile) erecte, liniare. Bulb mare, globulos, de obicei turtit, în interior alb, la exterior brun-roșcat, datorită resturilor fibroase ale membranei.

ȘOFRAN s. (BOT.) 1. (Crocus variegatus) șofrănel, brândușă albă. 2. (Crocus moesiacus) brândușă galbenă. 3. (Crocus banaticus) șofrănel.

ȘOFRAN s. v. brândușă, codălbiță, sfrâncioc, șofrănaș.

ȘOFRAN-VĂRGAT s. v. brândușă.

șofran s. v. BRÎNDUȘĂ. CODĂLBIȚĂ. SFRÎNCIOC. ȘOFRĂNAȘ.

ȘOFRAN s. (BOT.) 1. (Crocus variegatus) șofrănel, brîndușă albă. 2. (Crocus moesiacus) brîndușă galbenă. 3. (Crocus banaticus) șofrănel.

șofran-vărgat s. v. BRÎNDUȘĂ.

șofrán, șofrani, (șofron), s.m. Plantă cu flori albastre, liliachii, care înflorește toamna (Crocus sativus). – Din rus. șafran, pol. szafran (DEX); din vsl. šafranŭ (Șăineanu, Scriban, MDA); cf. germ. Safran (MDA).

șofran, șofrani, (șofron), s.m. – (bot.) Plantă cu flori albastre, liliachii, care înflorește toamna (Crocus sativus). – Din rus. șafran, pol. szafran (DEX); din vsl. šafranŭ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA) < arab. za feran (Scriban); cf. germ. Safran (MDA).